Nu e lupta mea!

         

De multe ori persoanele care te iubesc se încăpățânează să creadă că ei te cunosc cel mai bine, că de fapt ei cunosc mult mai bine sentimentele, trăirile, gândurile tale ascunse. Ei știu mai bine care sunt visele, dar mai ales coșmarurile care te fac să tresari. Cred că doar ei și sfaturile lor pot să te protejeze de eventuale răni pe care le poți căpăta. Ei știu cu tărie când e momentul să lupți și când e momentul să abandonezi o luptă.
      Ei cred. 
Că pot decide pentru tine, că îți pot schimba cursul firesc al vieții, al destinului tău, că pot să te protejeze de deziluzii pe care le-au trăit și ei, pot să te apare apelând la experiența lor vastă și la lumea infinită de întâmplări povestite cu tâlc de oamenii care îi înconjoară. Că același reguli se aplică și în viața ta și în viața lor și în viața cunoscuților lor. 
       Ei cred.
Că în viață nu există abateri de la regulă, căderi și ridicări, înfrângeri care pot fi mai valoroase ca reușitele. Că visele tale nu semănă cu a lor, nu ești oglinda lor, ci oglinda sufletului tău. Oglinda a tot ce ai fost odată și tot ce ai devenit după ani lungi de lovituri, înfrângeri, pierderi și încununări cu lauri.
Tu ești tu, o altă lume, propriul tău stăpân cu vise ascunse, cu vise neîmplinite, cu bătălii de dus. Propriile bătălii, propriile războaie.
      Cred că de cele mai multe ori când o persoană care strigă în gura mare că te iubește și te dirijează apoi ca un agent de circulație nu înțelege că lucrurile stau foarte clar și totul e foarte simplu. Ce li se întâmplă lor nu e necesar să ni se întâmple și nouă. Mai presus de toate luptele lor nu sunt necesar și luptele noastre!