Urgenţa la Municipal

     

       La 4 luni de sarcina am făcut cunoştinţă cu gresia de pe hol. Ne ştiam noi de mult, dar nu aşa îndeaproape. Am leşinat şi medicul meu ginecolog, un domn foarte implicat şi grijuliu mi-a spus să merg la Spitalul Municipal din Timişoara la urgenţe să îmi facă colegii nişte analize pentru a se asigura că nu am unele probleme de sănătate de care nu ştiam. Spunea că trebuie să eliminăm problemele cardiace şi neurologice. 
       Soţul meu un tip foarte stresat( doar în legătură cu starea de bine a nevestei lui), mă duce la urgenţă.
       Medicii de acolo foarte ocupaţi mă privesc şi nu ştiu ce să-mi facă. Cum se face că am venit pe picioarele mele până aici...!!Am leşinat şi??
Le explic ca ar trebui să-mi facă nişte analize de urină, de sânge şi un ekg, de examen neurologic nici nu le amintesc pentru că nu vor să fie deranjaţi, doar sunt în timpul serviciului.
       Sunt lăsată să stau pe pat vreo 30 de minute. O asistentă vine pe la mine şi mă întreabă care e problema. Merge la medic şi îi spune că ar trebui să-mi facă ceva.
Atunci acesta dă dispozitive să mi se recolteze sânge şi să le dau o probă de urină, să mi se facă ekg, să mi se ia tensiunea.
       Toate astea le face asistenta, căci medicul nu pune mâna pe mine, vine o singură dată şi face o glumă...oare o fii băiat bebele din burtică.
       Am rămas în aşteptare. Ceasul ticăie. Bolnavii se plâng. Nimeni nu-i bagă în seamă. Eu îmi adun puterile şi îi încurajez pe toţi. Mai trece asistenta şi ne zâmbeşte.
Stau 3 ore jumate. Uşile se deschid, se închid, din nou aceiaşi mişcare....
       Este adus un tânăr ce avusese un accident. Asistenta se ocupă de el. Medicii "muncesc". 
       Un alt tânăr vine cu degetul strivit. Se fac glume. Oare nu s-a bătut de are degetul în starea asta...Tânărul zâmbeşte, dar cu un ochi plânge. Medicii doresc să-l trateze, dar pentru asta trebuie să facă un drum la farmacie să-şi cumpere ustensile pe care ei nu le au la urgenţă. Cu bileţelul în mână şi cu lacrimi in ochi, tânărul se deplaseză la farmacie.
       
       Eu aştept pe scaun, în colţ, cuminte. Privesc ingnoranţa, privesc durerea şi mă loveşte din plin : pe ce lume va veni acest copil?!
       În sfârşit primesc rezultatele. Aflu că sunt bine, sănătoasă. Întreb şi eu umilă să nu deranjez pe cineva, poate dezleagă cineva misterul acesta pentru mine - ce-mi cauzase lipotimia? Nu au un răspuns. Sunt trimisă la ginecolog.
       După 4 ore petrecute la urgenţă, aflu că nu am nimic, şi mai aflu că de fiecare dată când ajungem la spital suntem în mâinile Domnului.

      Ca să trag linie m-am ales cu ceva din această experienţă cu o răceală.

       ...Şi totuşi dacă aceste lucruri se întâmplă la Timişoara, cum eşti tratat într-un spital dintr-un orăşel mai mic?