Eu am votat! Tu?

    Am ales să merg la vot duminică pentru că ştiu că este datoria mea să nu stau impasibilă şi să privesc la acest circ fără să fac nimic, fără să sper ca acest spectacol grotesc o să înceteze într-o zi. Am mers chiar dacă mă luptam cu o viroză puternică, cred că lupta cu puterea care devorează în fiecare zi câte o părticică din noi este mai importantă. Politicienii care ne conduc ne-au secătuit de putere. De puterea de muncă, de puterea de a visa, de dorinţa de a vrea mai mult. Ne-au ucis dreptul la viaţă, la exprimare(cum au făcut şi cu românii din diaspora duminică), ne-au ucis credinţa că merităm mai mult. Nu mai credem că în ţara asta se poate. Poate să existe o normalitate?!
Nu vreau mai mult, vreau să trăiesc într-o ţară normală. Într-o ţară în care să fiu respectată, să pot munci pentru a trăi mai bine, decent, o ţară în care drepturile să nu-mi fie încălcate abuziv de oameni fără scrupule, corupţi, incompetenţi. Vreau o ţară în care vocea fiecăruia să conteze.
    Nu mai îmi doresc ca tineri crescuţi în pepiniera comunisto/psd-istă să ne conducă. Nu au murit destui oameni în revoluţie ca să ne salveze pe noi de jugul comunist? Haideţi să alegem altceva, să construim şi noi ceva bun în această ţară. Vreau ca justiţia să funcţioneze. Vreau ca de fiecare dată când deschid televizorul să văd încă un afacerist/politician corupt cu cătuşele la mâini.
Pentru noi visez la o Românie normală. Pentru copii noştrii visez la o Românie care seamănă cu Austria.
Acest lucru este posibil doar dacă îi taxăm şi schimbăm pe cei de la putere de fiecare dată când nu suntem mulţumiţi de ei, dacă ieşim pe stadă şi ne strigăm nemulţumirile, dacă ne implicăm în viaţa socială, politică şi nu stăm impasibili. Împreună suntem o forţă putem face ceva, separat, divizaţi putem fi bătuţi, umiliţi, reduşi la tăcere. Nu mai trebuie să credem că părerea noastră nu contează, că vocea noastră nu poate fi auzită. Dacă nu suntem auziţi să ne uinim şi să strigă împreună. Unul nu înseamnă nimic, dar o mie, dar milioane? Trăim în democraţie, atunci să preluăm noi poporul puterea aşa cum ar trebui!
Nu mai vreau ca să plecam din ţară pentru a câştiga banii pentru a trăi decent, nu mai vreau să fim umiliţi aici de ai noştrii, şi acolo de străini. România ar trebui să ne fie casă, iar acasă noi facem regulile.
   Dragi tineri, dragi părinţi, dragi bunici mergeţi să faceţi o schimbare, redaţi speranţa oamenilor care nu mai au puterea să viseze că România poate înflori, putem opri împreună domnia absurdului, a grotescului, a minciunii, a ilegalităţii. E vremea noastră, e timpul ca să vorbim şi să ne facem auziţi!