Little Boy (2015)

Pepper Flynt Busbee este un băiat de 8 ani care are norocul să se nască într-o familie care îi oferă iubire, sprijin şi înţelegere.

Are nevoie de aceste lucruri pentru că băiatul nu seamănă cu băieţii de vârsta lui. Deşi are 8 ani arată ca un copil de 4 ani. Nu mai creşte. Părinţii sunt preocupaţi de soarta fiului lor şi încearcă să afle răspunsul la întrebarea care îi macină – este fiul lor pitic?

Din cauza faptului că este mărunţel, Pepper este ţinta glumelor copiilor. El este ridiculizat, bruscat şi jignit în mod sistematic. Băiatul însă îndură toate aceste acte de maliţie cu stoicism.

Singurul om care pare să-l înţeleagă cu adevărat este tatăl lui, James. Între cei doi se creează o prietenie demnă de invidie.

James îl ajută pe fiul lui să evadeze din lumea aceasta dură şi nedreaptă cu ajutorul imaginaţiei şi a jocurilor. Astfel viaţa lui amară este îndulcită.

Al doilea război mondial va strica lucrurile pentru Little Boy, căci aşa este poreclit băiatul. Tatăl lui trebuie să plece la război, iar micuţul rămâne singur, o ţintă vie pentru copii înarmaţi mereu cu invective veninoase.

Durerea şi dorul după tată îl dărâmă mai mult decât orice.

Little Boy ştie că tatăl său va veni acasă doar în momentul în care războiul va lua sfârşit.

Când un magician vine în oraş şi îl alege pe Little Boy să-i fie asistent, acesta este rugat să se străduiască să-şi folosescă puterile pentru a mişca lucruri. Trucul pare să-i reuşescă.

După această întâmplare micuţul este convins că este înzestrat cu nişte puteri fantastice şi că dacă se va concentra va reuşi să-l aducă pe tatăl lui acasă.

Dornic să facă orice e nevoie pentru a-l aduce pe prietenul lui acasă, băiatul îi ascultă sfatul părintelui Oliver şi se împrieteneşte cu un japonez, vizitează bolnavii etc.

Războiul însă nu ia sfârşit, ba mai mult familia Busbee primeşte o veste teribilă. James se sfârşise pe front.

Micuţul refuză să se dea bătut, crede în continuare în capacităţile lui extraordinare, în puterea fantastică de a face acte de magie.

Cert este că James apare, revine acasă rănit, amnezic, după ce războiul ia sfârşit şi acest luru îi este atribuit lui Little Boy, în puterile căruia încep să creadă localnicii şi nu numai, căci faima lui excede graniţele statului.

Dacă Little Boy pune capăt războiului sau nu este discutabil. Ceea ce este indubitabil este faptul că iubirea dintre el şi tatăl lui este atât de puternică, este o forţă indistructibilă, este un act magic.

Un film fenomenal despre iubirea imensă dintre un băiat şi un tată, ce nu poate fi distrusă nici de distanţă, nici de boală, nici chiar de moarte.

 Regia: Alejandro Monteverde

Scenariu: Alejandro Monteverde, Pepe Portillo

Distribuţia: Jakob Salvati, Emily Watson, Michael Rapaport 

Aferim! (2015)

     

           Ţara Românească. Anul 1835.

Carfin - un ţigan este robul unui boier influent, fuge după ce soţia acestuia îl ispiteşte şi îl atrage în patul ei. Bărbatul ştie că singura lui soluţie este să fugă cât mai departe sau îşi va pierde viaţa.

Boierul vrea cu orice preţ să-l găsescă pe cel care l-a făcut de ruşine şi îl tocmeşte pe zapciul Costandin, care este secundat de fiul său Ioniţă.

Cei doi au parte de peripeţii până reuşesc să-l găsescă şi să-l aducă pe ţigan la boier. Parcurg nişte drumuri înţesate cu pericole, aproape dau nas în nas cu haiducii care jefuiseră şi omorâseră nişte boieri, dar după ce pun mâna pe ţiganul buclucaş îşi fac timp să se destindă.

Odată ajunşi la destinaţie, îl aşteaptă pe boier pentru a-l preda pe Carfin. Între cei trei se stabileşte o legătură după ce bărbatul le povesteşte viaţa lui. Şi pe cât de mult dipreţuiau ţiganii reuşesc să vadă în acest om un suflet pe care hotărăsc să-l ajute.

Zapciul încearcă să vorbească cu boierul, să pună o vorbă bună, însă acesta este de neânduplecat. Tot ce doreşte este să pedepsească crunt „cioara” care l-a făcut de ruşine.

Nici insistenţele boieroaicei Sultana, care recunoaşte că l-a ademenit, nici apelul zapciului la bunătate şi respectarea legii nu are efect în faţa soţului trădat.

După ce adună toate slugile şi toţi robii în curte, boierul îi predă o lecţie crudă celui care a avut curajul să intre în patul soţiei lui - îl castrează.

Filmul este de un realism cutremurător, prezintă viaţa din ţara Românească a acelor timpuri fără machiaj, fără măşti.

Replicile nu sunt artificiale, decurg firesc, iar limbajul fără perdea vine să sublinieze din nou realismul acestei poveşti.

O ţară condusă de boieri fără suflet din orient, o ţară în care ţiganii erau vânduţi ca o marfă, o ţară în care predomina rasismul, diferenţele de clasă.

Filmul realizat pe peliculă alb-negru este fără îndoială o poveste excepţională ce nu trebuie ratată.

Regia: Radu Jude

Scenariu: Radu Jude, Florin Lăzărescu

Distribuţia: Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Toma Cuzin, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebenciuc

      

Nu am arme

Nu am arme să le încarc cu gloanţe.

Am câştigat bătălii cu ale mele goale braţe.

Pe cei ce m-au rănit i-am ascultat şi am învăţat,

Că nu mă pot ucide cuvintele care se sparg când cad. 

Celor ce m-au scuipat, le-am trimis un zâmbet cald,

Celor ce m-au lovit, m-au înjurat, le-am spus că poate am meritat...

Sunt un om cu păcate, dar sufletul curat.

Doar Dumnezeu poate să ne ţină morală, să ne certe.

Le-am cerut tuturor stăruitor să mă ierte.

I-am îmbrăţişat pe toţi fără excepţii.

Pe cei ce m-au făcut să plâng, să râd, pe cei ce mi-au adus decepţii.

Parazitul

       În fiecare dintre noi vieţuieşte un parazit care este hrănit şi menţinut în viaţa de friciile noastre, emoţiile negative, pesimism.
      Ne întrebăm adeseori de ce ne simţim slăbiţi, fără putere, vlagă, incapabili să mergem pe drumul nostru.
      Ne întrebăm de ce nu mai avem energie, forţă de acţiune, de ce suntem palizi, livizi şi tremurăm la fiecare adiere de vânt.

      Parazitul din noi creşte, se dezvoltă armonios, pe măsură ce noi ne panicăm, ne analizăm, ne examinăm, ne judecăm cu cruzime şi ne condamnă de n ori pentru aceiaşi greşeală.
Îl hrănim cu tot mai multă hrană de calitate. Are impresia că este la un restaurant de lux. De ce ar pleca atunci în altă parte?
      Acest parazit nu va muri niciodată atâta timp cât noi îl întreţinem, atâta timp cât vom avea mai mare grijă de el decât de noi.
      Tot ce putem face în momentul în care ne dăm seama că acest parazit locuieşte în noi şi a pus stăpânire pe mintea şi fiinţa noastră este să-l eliminăm. Să-l distrugem.
      Dar pentru asta trebuie să ne pregătim . Să ne cumpărăm arme, să ne ascuţim sabia, să facem un plan de luptă. Apoi să-i declarăm război.
      Să fim nişte soldaţi curajoşi, să ne aruncăm în luptă pentru a nu ne lăsa dominaţi, manipulaţi de parazitul hrănit cu temerile noastre. De azi înainte să refuzăm să-l mai hrănim cu emoţiile negative care l-au făcut un dolofan vesel şi plin de energie.

Cuvintele sunt arme

Am întâlnit în viaţa mea o mulţime de oameni ce nu au reuşit să se împace cu cine sunt, ce au ajuns sa facă, ce au construit pe acest pământ. Oameni profund ancoraţi în această lume materială din care nu aveau cum să evadeze, de fapt nici nu-şi doreau asta. Pentru că era singura lor realitate.

Oameni care au eşuat lamentabil în a trăi, în aşi atinge visele personale. Oameni care nu au învăţat să zboare, ci doar au imitat ca nişte maimuţe gesturi, motto-uri, de la alţi oameni.

Tot ce şi-au dorit a fost să îşi facă o situaţie financiară de invidiat, să urce pe treptele sociale - să ajungă în vârful piramidei, dar au eşuat.

Singurul lucru care le-a rămas - frustrarea, ura şi amărăciunea.

Aceşti oameni care nu doresc ca luminile să cadă asupra lor, căci cred că alte persoane sunt ca ei, vânează eşecul pentru a se înfrupta şi a extrage o doză de energie, putere, satisfacţie macabră, gândesc ca nişte animale, ca nişte primate, şi tot ce fac este să atace înainte ca cineva să fac acest gest. Atacă pentru a se apăra de un presupus atac, care cel mai probabil nu ar fi avut loc niciodată. Se folosesc de cuvinte, căci ştiu că sunt o armă letală.

Aruncă în stânga, în dreapt săgeţi otrăvite, care rănesc adeseori mortal pe cei care sunt mai slabi de înger.

Seceră cu sabia bine ascuţită pe oricine încearcă să le spună o idee, o părere nu neapărat contradictorie.

Te împuşcă drept în inimă când vrei să zbori, să zburzi, să te bucuri de viaţă.

Te înjunghie fără ezitare de fiecare dată când văd că tu ai puterea să te ridici după fiecare luptă pierdută, să o iei de la capăt cu mai multă putere şi determinare.

Cuvintele sunt arme şi unii le folosesc pentru a-i distruge pe prieteni, pe duşmani, pe cei din familie chiar. Fac asta pentru că sunt roşi de moliile timpului care a trecut şi nu a trecut în favoarea lor. Fac asta pentru că numai astfel nu se mai gândesc la viaţa lor măruntă sau mai bine zis la faptul că ei nu mai trăiesc demult, sau poate nu au trăit niciodată. Cum poţi spune că ai trăit dacă nu ai avut propriile tale vise, propriile tale năzuniţe, propria personalitate.

Singurul lucru pe care aceşti zombi au reuşit să-l facă în această viaţa a fost să taie aripile celor care se pregăteau să zboare, să le ucidă încrederea în ei, să zugrume speranţa lor în visele şi drumul care îi va duce spre împlinirea destinului personal.

Cum putem lupta împotriva acestor morţii vii? Nelăsând cuvintele lor să ne atingă, evitând să dăm atenţie interpretărilor pe care le fac, neascultându-le sfatul. 

Tot ce spun urât, rău acesţi oameni are legătură cu ei, cu ce simt ei despre persoana lor.

Toate cuvintele negre ce izvorăsc din fiinţa lor lăsate să curgă, nefiind absorbite vor reuşi într-o zi să-i înece.

Doi îndrăgostiţi

Doi îndrăgostiţi sfârtecă noaptea

Torturează tăcerea cu pasul lor cadenţat.

Ei, îi răsună tocurile pe asfalt

El, râde la gluma iubitei amuzat.

Noaptea-i înghite

Viaţa le trimite

O mulţime de teste, o mulţime de ispite.

Doi îndrăgostiţi

Se văd la lumină

Ajung doar atât – un străin, o străină.

Inch' Allah (2012)

      O tânără doctoriţă se trezeşte în fiecare zi neştiind dacă peste câteva secunde, minute, ore va mai fi în viaţă. Chloe, o canadiancă ce munceşte pentru Crucea Roşie în Ramallah, locuieşte în Ierusalim.
       Tot ce îşi doreşte tânăra idealistă este să ajute oamenii, să facă ceva bun în această lume crudă, nedreaptă.

      Foarte prietenoasă, îşi face amici şi în rândul evreilor şi al arabiilor. Prietena ei Ava, o tânără soldat, locuieşte împreună cu Chloe în aceiaşi clădire şi parcurg împreună drumul spre muncă. Nu este însă un drum obişnuit ci este plin de pericole la tot pasul. Fiecare clipă poate fi ultima.
      Chloe are o pacientă de origine arabă, Rand, aceasta este în aşteptarea unui copil, iar cele două tinere se împrietenesc. Pe măsură ce lucrurile se înrăutăţesc şi noi atacuri destabilizează zona, Chloe se simte tot mai deprimată, simte că nu face suficient să ajute oamenii prinşi în acest război dureros, fără sens.

      Este incapabilă însă să aleagă  între o tabără sau alta, asta pentru că este conştiientă că şi de o parte şi de cealaltă se găsesc oameni care au carne, oase, suflet, oameni care au dreptul la viaţa.
      Când prietena ei nu este lăsată de soldaţii israelieni să treacă graniţa pentru a ajunge la spital să nască iar ca urmare a acestui act de cruzime pruncul nou născut moare, Rand o atacă cu ferocitate pe tânăra doctoriţă şi îi cere să părăsească această ţară.
       Îndurerată, lovită profund, Chloe decide să plece, căci războiul şi tensiunile din zonă o depăşesc şi o fac să se simtă neputincioasă şi incapabilă. O fac să se simtă legată de mâini şi de picioare.
Dar înainte de a pleca face un lucru care îi va schimba pentru totdeauna existenţa.
      Un film despre violenţa ce naşte violenţă, despre tensiuni şi conflicte care continuuă să se amplifice, să explodeze.

Regia: Anais Barbeau Lavalette

Scenariu: Anais Barbeau Lavalette

Distributia: Evelyne Brochu, Sabrina Ouazani, Sivan Levi, Yousef Sweid