Crimă și pedeapsă

Cred că întâlnirea mea cu marele și inegalabilul scriitor F.M. Dostoievski a pus o amprentă pe viața mea și a schimbat decisiv macazul în legătură cu deciziile pe care le-am luat de atunci.

Până să am întâlnirea care mi-a marcat existența am refuzat să citesc. De fapt părinții mei au ales de multe ori o metodă mai puțin ortodoxă pentru a mă face să citesc măcar cărțile pe care eram obligați să le lecturăm pentru școală. Pur și simplu mă îndopau cu cărți ca pe un porc în ajun de Crăciun. Au încetat să mai facă asta, convinși fiind ca nu o să citesc niciodată.

Dar, la 15 ani când m-am întâlnit cu Dostoievski, un fin psiholog și sociolog, care a reușit să mă facă să mă îndrăgostesc de cărți, de mirosul lor, de foșnetul foilor și mai ales de viețile pe care l-a surprins atât de minuțios între coperțile cărților sale.

Cartea Crimă și pedeapsă probabil că o să fie mereu cartea mea de căpătâi și cred că nu este necesar să îi fac o recomandare, ci opera inestimabilă atât de bine șlefuită se recomandă de la sine.

O carte ce-ți rămâne în suflet și te pune pe gânduri, te face să-ți pui întrebări, te face să condamni sau să ierți faptele pe care le comite personajul central Rodin Romanovici Raskolnikov.

Raskolnikov putem fi oricare din persoanele trântite de societate alienată în mizerie, duși la limita răbdării de sărăcie lucie, de foamea intelectuală care nu reușește să fie alimentată, de neputința realizării justiției într-o lume în continuă decădere și involuție. O lume în care nu mai există bine sau rău, moral și imoral, o lume în care cei care au, vor avea mereu mai mult, utilizând cel mai probabil metode ilegale pentru a-și spori averea.

Dialogul pe care îl poartă cu sine fostul student este edificator, îl înțelegi pe omul care vrea să se deghizeze în justițiar și să comită o crimă odioasă nu doar pentru sine ci parcă pentru a răzbuna restul omenirii de care s-a profitat atâta timp.

Raskolnikov nu este criminalul cu sânge rece tipic, ci este ros de îndoială, ezitări. Își construiește planul crimei metodic justificând-o printr-o filosofie profundă de apărarea celor ce au fost până acum înșelați, nedreptățiți.

Un om iubitor(dragostea pe care o poartă mamei, surorii și Soniei demonstrează asta), dar totodată și instabil.

Fostul student nu poate să accepte crimele comise chiar dacă au avut la bază o presupusă filosofie sănătoasă de exorcizare a răului. Ros de conștiință, criminalul neprins se predă cu speranța că așa va putea să înduplece propria minte să-l mai judece și să-l privească ca pe un monstru odios.

Cartea merită citită și rumegată, eu una am pus-o pe noptieră alături de toate cărțile genialului scriitor rus care poate să facă și un criminal să ne emoționeze, să ne miște atât de tare încât să fim gata să-i dăm o a doua șansă.