Puterea e în mâinile noastre

     

         Spunem mereu că nu ne place ţara în care locuim, spunem mereu că nu ne plac românii, dar uităm un lucru esenţial. Şi noi suntem români. Şi eu, şi tu. Nu suntem patrioţi, dar nu suntem nici ignoranţi, nu suferim, dar ne doare. Vrem să oprim nereguliile, dar nu ştim cum...Mereu alţii ar trebui să facă ceva. Mereu dăm vina pe altcineva. Puterea este în mâinile politicienilor, puterea e în mâinile autorităţilor, a intelectualilor. Noi nu suntem de vină pentru nimic. Cât este de confortabil să gândeşti aşa.
         Noi suntem români şi ce se întâmplă în ţara asta ne priveşte şi ne afectează în mod direct. Orice i se întâmplă vecinului, cunoştinţei, sau rudei noastre poate să ni se întâmple şi nouă. Putem opri lucrurile nefaste, putem reconstruii din temelii ţara asta, atâta  timp cât ne dăm seama ca puterea e în mâinile noastre!
          Bunica mea are o zicală pe care o foloseşte mereu : capul plecat, sabia nu-l taie. Aşa a educat-o pe mama mea, pe matuşile şi unchiul meu. Bineînţeles că şi ei au avut tendinţa să ne crească aşa pe noi, pe copii lor. Au încercat să ne insufle umilinţă, supunere, bunătate. Să nu provocăm scandal, să nu încercăm să ne situăm în centrul atenţiei, să provocăm vreo furtură pe unde mergem. E mult mai bine să ne supunem, să ascultăm de superiori, să nu încercăm să ne împotrivim, să nu încercăm să luptăm cu morile de vânt căci nu vom ieşi niciodată biruitori. Ba mai mult vom fi un soi de paria, vom fi mereu socotiţi a fi nişte persoane neadaptate, incapabile să se muleze după cerinţele societăţii.
           A fi bun de multe ori este egal cu a fi prost, a fi ingnorant, a fi ineficient.
Cum poate să fie bine să îţi pleci capul de fiecare dată când eşti umilit, când drepturile tale şi ale celor dragi sunt încălcate, cum poate fi acceptabil să suferi în tăcere pentru a nu-ţi fi teamă că mai târziu vei suporta nişte repercusiuni.

          Dacă zicala asta se potrivea pe timpul comunismului, nu se mai potriveşte acum! Căci a venit momentul ca noi generaţia regăsită să ne cerem drepturile. Pentru asta e nevoie să ne ridicăm capul sus, cât mai sus. Nu are de ce să ne fie ruşine. Nu avem de ce să ne ascundem. Să devenim vizibili, să devenim vocali. Avem o voce, e momentul ca vocea noastră să fie auzită. E momentul ca vocile noastre să se unească, să devină una. Să cerem în cor să nu mai fim umiliţi, pentru că suntem călcaţi în picioare de fiecare dată când ni se cere o "atenţie" de către un medic, o asistentă, un funcţionar public, un profesor etc.
            A venit vremea să reclamăm orice nereguli, orice abuzuri. Împreună putem reuşi, împreună vom fii luaţi în seamă. Împreună vom avea putere. Unde-s doi puterea creşte.
           Vrem o ţară curată, numai aşa putem să facem curăţenie. Vrem să fim respectaţi, numai neacceptând să fim trataţi ca nişte inculţi ignoranţi vom reuşi să ne dobândim respectul şi să ne încununăm cu onoare.
           Numai realizând că puterea este în mâinile noastre, că hăţurile sunt la noi. Ne pasă de ţara noastră, atunci trebuie să facem ceva. Trebui să acţionăm. Avem nevoie de fapte, nu vorbe. Să operăm cu determinare, cu abilitate, fără teamă!
           Suntem o forţă, suntem o naţiune care trebuie să evolueze, să se dezvolte, să crească, să se cizeleze.
          Avem o datorie faţă de ţara asta, avem o datorie faţă de urmaşii noştrii!