Portretul mamei l-am pus în locul icoanei.
De fiecare dată când spun o rugăciune mă închin la mama
Şi ea cu sufletul ei mare, cu dăruirea sa
Este intermediarul meu, avocatul meu
Merge de e nevoie până la Dumnezeu şi înapoi
Doar să-mi îndeplinească dorinţa.
Zâmbeşte când sunt fericită.
Suferă când plâng.
E zbuciumată când nu ştiu încotro s-o apuc.
E distrusă când sunt dezamagită, lovită de soartă.
Când viaţa mea este amară, goală
Mă întorc la portretu-i, la faţa ei frumoasă,
Pictată parcă de Botticeli – o opera de artă.
O madonă diafană cu inima curată.
Ce îmi ascultă rugile şi e pregatită,
Să-mi care ea însăşi
necazurile, păcatele, crucile
