Culoarul disperării

       

        Nu o să uit cât voi trăi culoarul lung pe care a trebuit să-l parcurg ca să-mi vad copilul. Copil care a venit pe lume prea repede. A trebuit să crească în incubator. Înainte să mi-l dea acasă au trebuit să se asigure că e stabil, că are o stare de sănătate bună, că are o imunitate de fier. Dar cine ar putea să-i dăruiască răbdarea necesară să răzbească în situaţii imprevizibile, cine ar putea să-i dea curajul să lupte cu morile de vânt, echilibrul să ia decizii juste în cele mai dureroase momente ale vieţii, cine ar putea sa-i dea tăria să vadă ce am văzut eu? Pe propriul copil la un pas de moarte. 
        Cine poate să te ajute să te înarmezi cu suficientă răbdare, tărie, speranţă şi credinţă. 
Atâtea mămici cu ochii plânşi au parcurs acelaşi culoar al disperării pe care l-am parcurs şi eu. Cred că tuturor ni se părea că trăim într-un coşmar, într-o stare de irealitate. 
Această irealitate, acest timp ce părea să se scurgă atât de încet, un timp ce parcă se repeta ca o casetă stricată îţi punea la încercare nervii. Ori clacai, ori te întareai.
         Când ochii mi s-au umplut cu lacrimi după ce ''doamna'' doctor a bievoit să vorbească cu noi şi să ne spună că nu ştie dacă copilul nostru va supravieţuii, mi-am luat câteva minute şi am stat de vorbă cu mine - m-am certat :NU AI VOIE SĂ CLACHEZI, COPILUL ARE NEVOIE DE TINE!!!
         Şi până am adus-o acasă am mers la ea cu inima cât un puric, dar asta până la uşă, când am intrat şi am luat-o în braţe i-am zâmbit şi i-am spus că e o învingătoare, e o campioana, o eroină, un miracol. 
        Da, copilul meu e un miracol. 
Am luat-o acasă şi când am ieşit de acolo parcă am născut a doua oară. 
        Cred că mămicile primesc super puteri, pentru că nu pot să-mi explic de unde am avut atât forţă să păşesc pe culoarul disperării, cu teamă, dor imens, fericire dar şi durere. Oare cum o voi găsi pe eroina mea. În viaţa. Acesta era răspunsul. Le va arăta tuturor că nu e un copil ca oricare altul.
Şi nu e. Pentru mine e un prematur atipic. Evoluţia ei este uimitoare. Se comportă ca un bebe de 2 luni. 
        Poate părea ciudat dar ea este modelul meu în viaţă. Ea este lecţia mea, puterea mea, motivaţia mea şi nu în ultimul rând sursa de inspiraţie.