Prinsă între ani

 

     S-a scurs anul acesta ca nisipul din clepsidră.
Un nou an bate la ușă. Pentru câteva ore mă simt prinsă între ani și cumva ținută de o mână de amintirile anului care au trecut. Ținută captivă de trecut care îmi aruncă cu nerușinare în față greșelile, dar și reușitele. De altă mână mă trage viitorul ce înglobează toate visele, speranțele, și totodată fricile cele mai ascunse care mă țin prizonieră undeva într-un trecut preistoric ca o enclavă și nu mă lasă să avansez, să trăiesc în prezent.
     Stirvită sub presiunea exercitată de anul care zboară ca o pasăre spre un loc îndepărtat, poate spre o cutiuță plină cu amintiri să-și facă cuib, unde la un moment dat voi cotrobăi și dezgropa una câte una, atunci când voi avea nevoie de o întâlnire cu trecutul. Dar și presiunea anului ce vine mă stivește,  așezându-mi pe umeri o nouă greutate. Parcă anul acesta care vine îmi poruncește deja să nu o dau în bară și să prind toate oportunițățile care zboară jos aproape de mine, atât de jos încât e suficient să întind mâinile și să pictez cu aceste oportunități o altă viață.
    Adio trecut, bine ai venit viitor!

Banii și viața

 

Astăzi m-am trezit cu o senzație îngrozitoare. O apăsare care venea din interior, de parcă ceva voia să iasă din mine. O bucată din mine care stătea captivă în ființa mea demult, foarte demult, de când am devenit adultă. Cred că acest lucru s-a întâmplat mult prea devreme. Am uitat atunci ce înseamnă să râzi, am uitat atunci ce înseamnă să plângi de fericire, am uitat atunci ce înseamnă să te bucuri din nimic. Și fără să-mi dau seama totul din jurul meu mă stresa. Eu devenisem o încordare.

  Când am devenit adultă, atunci am început să-mi dau seama cum se învârt lucrurile, totul se învârte în jurul banilor. Totul gravitează în jurul lor. Când ai bani ai de toate, banii sunt un miracol, au capacități extraordinare, pot alunga sărăcia, tristețea, boala o pot vindeca mai repede, pot oferi vacanțe relaxante, bunuri materiale, case. Banii pot cumpăra lucruri, siguranță, valoare.

  Atunci am început să strâng bani. Acesta a fost scopul vieții mele să am din ce în ce mai mulți.

În fiecare seară, odată întoarsă acasă am început să număr banii agonisiți. Era clar că se înmulțeau. Asta era bine. Dar parcă nu erau suficienți. Nu erau destui să cumpere o casă, o vacanță într-o țară străină, haine mai bune. Trebuie să adun mai mulți. Așa am renunțat să mai cumpăr mâncare scumpă, să ies în oraş, să merg la teatru, la film, de ce să risipesc banii aiurea?

Cu cât se adunau mai mulți cu atât începuse să-mi fie frică să mai am prieteni. Dacă cineva mi va fura? Nu mai invitam pe nimeni la mine. Mă izolasem.

Seara când îmi număram banii mi-am dat seama că nu sunt suficienți. Trebuie să renunț și la alte lucruri. De ce să mă mai uit la televizor oricum nu e nimic util. Am renunțat la cablu, la televizor, la laptop. Am renunțat să mai număr banii seara, consumam curent. Am renunțat să mai încălzesc apartamentul căci e prea scumpă factura la căldură și oricum aveam suficiente plapume groase moștenire de la bunica.

  Închideam ochii noaptea și visam la ce îmi vor aduce banii. O viața mai frumoasă. Vor alunga singurătatea, sărăcia, tristețea, vor vindeca boala, îmi voi achiziționa lucruri, multe lucruri, o grămadă!

  Zilele treceau, treceau săptămâni, treceau ani și banii nu erau suficienți pentru a transforma visele mele în realitate.

Într-o zi plămânii mei s-au îmbolnăvit, era prea frig în apartament. Atunci am fost la doctor. Și pentru a mă vindeca am început să scot și să cheltui banii de sub saltea. Nu îi cheltuiam cumpărând lucruri din magazine luxoase, nu, ci cumpărând medicamente din farmacii. Eram mai bolnavă decât credeam. Teancul acela se înjumătățea, apoi mai luam din el și tot așa...A rămas aproape nimic.

Azi m-am trezit...au trecut decenii din viața mea și mi-am dat seama că m-am maturizat prea devreme, dar nu am devenit înțeleaptă, mi-am dat seama că am trăit pentru o iluzie, mi-am dat seama că viața a trecut prea repede, ca un tăvălug și eu nu am lăsat nici o urmă că am trecut pe aici. Totul se termină, totul se consumă, chiar și banii, chiar și lucrurile. Și nimic nu-ți poate oferi siguranță, sănătate, echilibru.

  Frunzele sunt alungate din pomi de vânt și visele mele sunt alungate de realitate. Am muncit degeaba, am trăit pentru a ridica castele de nisip care sunt distruse ușor la trecerea peste ele a unui val mic nărăvaș.

S-au scurs mulți ani din viața mea, s-au scurs și banii, au plecat și speranța, și visarea,și fericirea, tot ce a rămas sunt firele albe și multă singurătate.

Cine ar mai vrea să intre în casa mea rece, unde domnește dezolarea, tristețea apăsătoare, ratarea și boala.

  Totul a pornit în ziua care am crezut că am devenit adultă și am înțeles că banii pot cumpăra orice, că totul se învârte în jurul lor. În ziua în care am privit-o pe o fetișcană frumoasă îmbrăcată cu haine luxoase și cu mașină scumpă în jurul cărei roiau mii de bărbați. Voiam și eu ce are ea. Ieri am aflat când m-am întâlnit cu un fost coleg că era prostituată de lux și murise la 24 de ani de o supradoză. Își dorise să moară. Nu mai suporta cine era, cum era, unde a ajuns, și drumul care l-a făcut să ajungă aici.

  Atunci am început să urăsc banii, și pe mine că devenisem așa. Am alergat ca o nebună acasă și am luat puținii bani de sub saltea și i-am rupt în bucățele și i-am aruncat în foc. Au ars și au răspândit în cameră căldură și fum. Atunci am simțit că mă transform, că devin altcineva. Am simțit că se produce un miracol. Cred că fumul îl alungase pe Satana ce se cuibărise undeva în inima mea odată cu dragostea pentru bani. Mă simțeam bine, de mulți ani nu mai simțisem ce însemnă să-mi fie cald. După ce banii au ars. Eu am rămas cu privirea fixă spre foc. Nu mai mă gândeam la nimic.Poate pentru prima oară după decenii. Nu mă mai frământau grijile, fricile, nevoia de a acumula.

Nu știu cum am ajuns în pat....

Tot ce știu e că astăzi totul e gri, mă întreb cum de s-a scurs viața așa de repede. Parcă am căzut (în asta a consta întrega-mi viață, o continuă cădere și decădere) ca o stea de pe cer, doar că în urma mea nu a rămas nici o dâră, nu a rămas nici o pulbere magică care să-mi transforme viața. Sau cine știe...poate viața se poate schimba odată ce îngop ideea că banii aduc fericirea, că banii aduc ceva bun, pot cumpăra lucruri durabile.

   Banii sau dorința de a avea banii mulți mi-au distrus viața.

        Povestea este o ficțiune cu inserții din viețiile oamenilor reali care se perindă prin viața mea și trăiesc doar pentru a construi castele de nisip ce se dărâmă atât de repede când bate un vânt mai puternic sau o ploaie nărăvașă se abate asupra lor.

România prezentului

     

      Ne-am câștigat libertatea în decembrie 1989.

  Tot ce voiau atunci oamenii era libertate, să se dezrobească de sub regimul comunist. Proiectau în viitor o viață mai bună pentru ei și copii lor. Vedeau o viață minunată pentru nepoții lor. Și da, acest lucru este posibil! Este posibil ca un tânăr român să ducă o viață frumoasă, îndestulată ca un neamț de exemplu. Singura condiție este aceea că trebuie să emigreze în Germania.

   România prezentului este una departe de imaginea pe care o aveau părinții noștri la revoluție. Ei vedeau lucrurile altfel. De aceea și-au jertfit viața pe treptele catedralei în Timișoara, au hrănit pământul cu sângele lor, doar ca noi să aveam posibilități, să nu fim niște hamsteri fricoși ca și ei.

   Limitările, granițele au dispărut. Ne putem mișca, putem călătorii. Asta e cea mai mare realizare. În schimb la puterea țării, într-o veșnică tranziție se perindă aceiași comuniști roșii din vârful nasului până la picioare, comuniști foarte abil deghizați. Aceiași comuniști sau pui de comuniști obsedați de a-și umple traista, însetați de putere, îndrăgostiți să troneze doar pentru folosul lor și a familiilor lor.

   Noi suntem liberi, putem să strigăm asta din adâncul plămânilor noștri, tot ce putem risca este o amendă pentru deranjarea liniștii publice. Și odată răcoriți de faptul că ne-am strigat libertatea pe stradă ne putem întoarce acasă unde ne așteaptă familia care stă tot în frig căci centralele termice sunt date încet. Ei ne așteaptă cu fețele triste pentru că nu pot să meargă în vacanța de Crăciun la munte, nu pot să-și cumpere haine noi, cadourile de la Moș Crăciun de abia se văd de sub bradul artificial uzat achiziționat cu 15 ani în urmă. Nu sunt suficienți bani. Banca te stresează... Mai trebuiesc plătite ratele pentru apartament încă 17 ani. Toate astea te îmbolnăvesc și ferească Dumnezeu să ajungi la spital și să mori pe coridor din cauza unei alte boli, nu cea pentru care te-ai internat.

Avem de toate azi, dar doar pentru cei puțini și nimic pentru cei mulți. Un portofel gol ce stă în buzunar doar ca să arate mai bine pantalonii care atârnă pe un corp slăbit din cauza alimentației incorect, din cauza grijilor și a stresului.

    Mesajul meu pentru România prezentă este - țară, țară vreau AFARĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!!!

24 de ani

   Au trecut 24 de ani de la revoluție. Un copil născut atunci, în aceea zi a devenit azi adult în adevăratul sens al cuvântului, capabil să ia decizii, capabil să distingă între ce e bine, ce e rău, și mai ales responsabil pentru faptele și deciziile lui.

   Un om ce are acum 24 de ani nu știe ce a însemnat comunismul decât din poveștile părinților, și totuși nu le înțelege. Nu poate înțelege cum cineva a putut să trăiască așa. Cum cineva a reușit să supraviețuiască cea mai mare parte a vieții sale, dar cel mai important - cea mai mare parte din adolescență fără a avea calculator, facebook, telefon mobil, mașină, haine de firmă. Cum a putut să supraviețuiască fără căldură, lumină, mâncarea esențială dezvoltării armonioase.

Nu se poate înțelege cum cineva a trăit închis ca într-o închisoare grotească de unde nu putea să iasă, de unde putea cel mult să vise la o evadare. Cel care o făcea era erou. Toți erau eroi când evadau din această închisoare în vise. Iar când visul cel mare s-a produs, când timișorenii au pus capăt unui regim sufocant, nedrept, când unii oameni au făcut un sacrificiu enorm jerfindu-și viața pentru ca pruncii nenăscuți încă să se bucure de libertate, să nu știe ce înseamnă să trăiești limitat, să nu poți zbura, să nu fie nevoie să trăiești în fiecare zi un deja-vu sinistru, nu-și imaginau că lucrurile vor fi mult mai tragice peste ani și ani. Aproape un sfert de secol mai târziu îi găsim pe tinerii adulții într-o postură indezirabilă. Cred că majoritatea dintre ei sunt suferinzi de incultură cronică, grandomanie, aroganță, superficialitate. Ei consideră că li se cuvine totul. Ei își imaginează că nu trebuie să muncești pentru nimic, e suficient doar să întinzi o mână și să primești totul de-a gata de la generația de sacrificiu(părinții lor).

   O generație care nu mai are valori, demnitate, structură, coloană vertebrală. O generație limitată, superficială, ingrată.

  O generație care nu înțelege importanța libertății, o folosesc eronat. Pentru ei libertate înseamnă decădere, înseamnă expunere, promiscuitate, derizoriu, un show scandalos și murdar.

Aroma Crăciunului

   

Știu că mai este puțin până Crăciunul ne va aduce lângă brad alături de cei dragi, dar eu simt că parcă peste trei zile Moș Crăciun îmi va bate la ușă.
Ador enorm această sărbătoare. Ador pregătirile, decorarea casei, a bradului, prepararea bucatelor, aranjarea mesei. Pentru mine e important fiecare detaliu. Cel mai frumos moment pentru mine, e cel al deschiderii cadourilor. Îmi place să le urmăresc reacția celor dragi când își deschid cadourile. Să observ bucuria din ochii lor când își văd cadoul pe care și-l doreau.
Dar trebuie să mărturisesc că este încă un ritual pe care îl practic odată cu apropierea Crăciunului - trag linie la final de an și pun în balanță realizările și eșecurile mele. Lucrurile din care am de învățat tot timpul sunt egale în dimensiune cu un sac plin de cadouri. De fapt asta ne și oferă viața un sac plin de cadouri. Cadourile astea sunt cele mai valoroase, însă majoritatea dintre noi nu știm să le apreciem. Nu știm cât de multe putem învăța din lucrurile bune dar și cele rele care ne-au lovit( să mă exprim elegant).
Adică fiecare fiasco pe care l-am trăit, în egală măsură ca și un succes, ar trebui să ne dea aripi ca să ne ridicăm și să tindem să facem mai mult, să zburăm spre înălțimi mai mari în viitor.
   Din punct de vedere profesional anul acesta a fost un fiasco total. Am făcut și unele lucruri noi pe care nu credeam că le pot realiza, dar în mare parte am eșuat lamentabil. Din punct de vedere personal am văzut  din nou cine e alături de mine, pe cine pot să mă bazez, și mi-am dat seama că e mai bine să ai un singur prieten bun, valoros, decât o mie care să nu fie niciodată alături de tine când ai nevoie.
Esențialul este că și anul acesta am învățat. Și oricât aș învăța, tot mai am de învățat, tot nu știu nimic. Nu?! Ca să-l citez pe Socrate : "Eu știu că nu știu nimic".
Așa că la final de an, ca de fiecare dată trag linie și îmi dau seama că oricâte experiențe am avut, tot timpul altele noi mă vor surprinde dezarmată(sau bine înarmată, depinde) că mai este loc de învățătură, de noutate și că viața asta chiar e un sac plin cu cadouri. Abia aștept să văd cum se anunță anul viitor. Voi primi multe cadouri frumoase? căci eu simt că va fi un an fenomenal, echilibrat și cu multe experiențe pozitive.
   Inspirând aroma Crăciunului, care mi se pare că va veni foarte repede, căci timpul este relativ nu-i așa? stau cu mine însămi și îi mulțumesc vieții pentru că mi-a mai dat o doză de maturitate și claritate anul acesta.