Atunci când

Atunci când o să ţii în braţe un copil care are And-ul tău

Vei realiza că nu mai eşti adolescent, ci

Poate într-un fel eşti un mic zeu.

Demiurg al pruncului pe care îl legeni, îl hrăneşti, îl îngrijeşti, îl iubeşti.

Atunci când un prunc te va atinge cu degeţelele pe faţă,

Va începe să picteze foarte incusit pentru tine un viitor

Nu vei mai fii tu a vieţi-ţi creator.

Lucrurile ce le aveai, vor deveni inutile şi vechi, le vei depozita în beci,

Iar amintirile în care nu e şi copilul iubit îţi vor părea fade şi reci.

Naşterea la Odobescu

     

        După ani de aşteptări, aflarea veştii că voi fi mămică m-a făcut să mă simt cea mai specială persoană din univers, şi cea mai binecuvâtată.
        Eu şi soţul meu ne propusesem să păstrăm secretul o perioadă mai lungă de timp, pentru a ne asigura că sarcina evoluează bine. După confirmarea sarcinii nu am mai reuşit să ne abţinem. Dădeam pe afară de fericire. Şi se vedea asta. Le-am spus tuturor.
        Ne făceam planuri în legătură cu odaia copilului, cu hăinuţele, cu botezul. Dar există o zicală - oamenii îşi fac planuri şi Dumnezeu râde.
       Fetiţa noastră trebuia să vină pe lume în luna mai, însă se pare că a fost curioasă să ne întâlnească, aşa că a venit la începutul lui martie.
       Micuţa a dorit cu ardoare să fie în aceiaşi zodie cu tata, sau cine ştie ce a avut în căpuşorul ei mititel şi frumos.
      Cert este că ne-a dat planurile peste cap. Ne-a luat pe neperegătite şi mai ales a băgat toată familia în sperieţi.
       Partea cea bună este că am avut parte de nişte cadre medicale extrem de competente, dedicate şi implicate. Sarcina mi-a fost urmărita de un tânăr medic care iubeşte ceea ce face, care se implică şi este mereu disponibil.
       Pe măsură ce micuţa noastră creştea domnul doctor le-a solicitat colegilor experţi în morfologie fetală să vină să vadă cum evoluează.
       Am fost uimită şi impresionată de faptul că medicii au fost dornici să ne ajute, ne-au fost alături pe parcursul sarcinii, iar în momentul în care i-am sunat la şase dimineaţa anunţându-i că micuţa a decis să vină pe lume au ajuns la spital în câteva minute. Medicii au fost la înălţime, însă nu acelaşi lucru pot să spun despre majoritatea asistentelor şi a infirmierelor care au un comportament execrabil. Sunt în stare să te lase să stai într-o baltă de sânge, dacă nu le dai bani. Mi se pare incredibil cum o fiinţa umană poate să se comporte ca un robot. Să devină altcineva în momentul în care văd nişte bancnote. Să îşi schimbe comportamentul, atitudinea, să reuşească să zâmbească. Parcă ar apăsa pe un buton şi se transforma din robot în om. Este dureros să te loveşti de astfel de specimene.
         Nu doar comportamentul acestor specimene m-a îndurerat, ci şi faptul că maternitatea poate funcţiona în condiţii improprii. Există o singură toaletă pentru aproximativ 40 de paciente. O toaletă infectă, pe care parcă poţi zări cum mişună microbii. Paturile, saltele, lenjeriile sunt vechi, de treizeci de ani, la fel şi mobilierul, ruginit şi uzat. Am văzut şi unele saloane care arătau mai bine, însă bacteriile şi microbii sunt la ele acasă.
        Citisem atâtea articole în legătură cu faptul că au fost renovate şi dotate cabinetele, şi e perfect adevărat, însă sunt folosite doar trei cabinete din paisperzece!!! Trebuie stai la rând şi o oră pentru a fii consultată.
          În concluzie sistemul sanitar din Timişoara funcţionează de minune doar în presă.

   

Urgenţa la Municipal

     

       La 4 luni de sarcina am făcut cunoştinţă cu gresia de pe hol. Ne ştiam noi de mult, dar nu aşa îndeaproape. Am leşinat şi medicul meu ginecolog, un domn foarte implicat şi grijuliu mi-a spus să merg la Spitalul Municipal din Timişoara la urgenţe să îmi facă colegii nişte analize pentru a se asigura că nu am unele probleme de sănătate de care nu ştiam. Spunea că trebuie să eliminăm problemele cardiace şi neurologice. 
       Soţul meu un tip foarte stresat( doar în legătură cu starea de bine a nevestei lui), mă duce la urgenţă.
       Medicii de acolo foarte ocupaţi mă privesc şi nu ştiu ce să-mi facă. Cum se face că am venit pe picioarele mele până aici...!!Am leşinat şi??
Le explic ca ar trebui să-mi facă nişte analize de urină, de sânge şi un ekg, de examen neurologic nici nu le amintesc pentru că nu vor să fie deranjaţi, doar sunt în timpul serviciului.
       Sunt lăsată să stau pe pat vreo 30 de minute. O asistentă vine pe la mine şi mă întreabă care e problema. Merge la medic şi îi spune că ar trebui să-mi facă ceva.
Atunci acesta dă dispozitive să mi se recolteze sânge şi să le dau o probă de urină, să mi se facă ekg, să mi se ia tensiunea.
       Toate astea le face asistenta, căci medicul nu pune mâna pe mine, vine o singură dată şi face o glumă...oare o fii băiat bebele din burtică.
       Am rămas în aşteptare. Ceasul ticăie. Bolnavii se plâng. Nimeni nu-i bagă în seamă. Eu îmi adun puterile şi îi încurajez pe toţi. Mai trece asistenta şi ne zâmbeşte.
Stau 3 ore jumate. Uşile se deschid, se închid, din nou aceiaşi mişcare....
       Este adus un tânăr ce avusese un accident. Asistenta se ocupă de el. Medicii "muncesc". 
       Un alt tânăr vine cu degetul strivit. Se fac glume. Oare nu s-a bătut de are degetul în starea asta...Tânărul zâmbeşte, dar cu un ochi plânge. Medicii doresc să-l trateze, dar pentru asta trebuie să facă un drum la farmacie să-şi cumpere ustensile pe care ei nu le au la urgenţă. Cu bileţelul în mână şi cu lacrimi in ochi, tânărul se deplaseză la farmacie.
       
       Eu aştept pe scaun, în colţ, cuminte. Privesc ingnoranţa, privesc durerea şi mă loveşte din plin : pe ce lume va veni acest copil?!
       În sfârşit primesc rezultatele. Aflu că sunt bine, sănătoasă. Întreb şi eu umilă să nu deranjez pe cineva, poate dezleagă cineva misterul acesta pentru mine - ce-mi cauzase lipotimia? Nu au un răspuns. Sunt trimisă la ginecolog.
       După 4 ore petrecute la urgenţă, aflu că nu am nimic, şi mai aflu că de fiecare dată când ajungem la spital suntem în mâinile Domnului.

      Ca să trag linie m-am ales cu ceva din această experienţă cu o răceală.

       ...Şi totuşi dacă aceste lucruri se întâmplă la Timişoara, cum eşti tratat într-un spital dintr-un orăşel mai mic?