Fericirea

Fericirea e o pasare.
Dar nu o pasare ca oricare alta
O pasare plasmuita din pulbere de aur,
Din pulbere de aur.
Pasarea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine si ti se asaza pe umar, 
Pe umarul stang,
Deasupra inimii
Ti se asaza pasarea fericirii.
N`o vezi,
O simti numai.
Iar daca vrei s`o prinzi
Nu poti s`o prinzi
Nici cu mana,
Nici cu lantul,
Cu nici un fel de capcana
Nu poti s`o prinzi.
Uneori pasarea fericirii
Iti sta pe umar mai mult,
Alteori mai putin
Si cand ii vine ei sa plece, pleaca.
Zboara si se pierde in vazduh,
Poate chiar se topeste in vazduh,
Nu stie nimeni.

 Zaharia Stancu - Șatra.

12 Years a Slave

 

  Cred că  nu ne dăm seama câtă  importanță are libertatea până nu o pierdem. Nu ne dăm seama ce înseamnă să fim proprii noștri stăpâni, să avem posibilitate de a decide pentru noi.
Solomon Northup află asta într-o manieră dureroasă. Este un bărbat de culoare educat, manierat, un muzician ce trăiește cu familia lui în statul New York în libertate. Asta până când este răpit și vândut ca orice sclav de rând.
     După ce se lovește de lumea aceasta nouă și necunoscută, Solomon se dezmeticește și își dă seama că tot ce trebuie să facă e să supraviețuiască, ca mai apoi când se va ivi o oportunitate să se întoarcă în lumea lui, la mult râvnita libertate.
     Drumul spre libertate se dovedește însă lung și anevoios. Solomon trebuie să-și folosească toate cunoștințele acumulate de-a lungul vieții pentru a se menține la suprafață, pentru a nu capitula. Stăpânii care îl dețin sunt extravaganți, ciudați, dar ușor fermecați de inteligența, decența lui Solomon. Asta nu înseamnă ca anii de sclavie sunt ușori, dimpotrivă, sunt presărați cu evenimente care îi lasă urme adânci în sufletul lui Solomon.
     Un canadian aboliționist este șansa lui de a pleca pentru totdeauna din această lume crudă și inumană.
Solomon se întoarce acasă zguduit, îmbătrânit și marcat de ceea ce a trăit. Cu siguranță el știe să aprecieze ce înseamna să fi liber și propriul tău stăpân.
     Un film bazat pe fapte reale ce te duce într-o lume unde durerea nu are margini și tâșnește din corpul fiecărui om care încearcă să se opună inumanității.

Blue Jasmine

 

    Trebuie să mărturisesc de la început că nu sunt fană Woody Allen, dar acest film mi s-a părut excepțional.
Vi-l recomand, chiar merită. Dacă nu a-ți fost fascinați până acum de Cate Blanchett sigur vă v-a cuceri iremediabil. Joacă senzațional.
  Aceasta joacă rolul unei ariviste căreia înalta societate new yorkeză i se potrivește ca o mănușă. Dar bineînțeles că este mult mai ușor să te obișnuiești să trăiești în lux decât să trăiești în sărăcie. Jasmine se întoarce la originile sale, se întoarce să trăiască în San Francisco cu sora sa (cu care rupsese legăturile), în încercarea de a se pune pe picioare, dar viața ei nu mai reușește să capete sens. Căderea psihică pe care o suferă când soțul (Alec Baldwin) îi spune că o va părăsi se acutizează. După ce minciuna îi distruge poate singura șansă de a se întoarce la viața luxoasă cu care se obișnuise, Jasmine se trezește singură în mijlocul străzii purtată de depresie, de halucinaţii la viața luxoasă din trecut.
   De la extaz la agonie, Jasmine ne arată fața celor care nu știu niciodată cine sunt și mai ales uită de unde pleacă.