Când iubeşti pe cineva nespus de mult
şi nu ştii cum să-i arăţi pentru că orice gest ţi se pare prea mic, prea
neânsemnat nu poţi decât să faci un lucru. Nu poţi decât să-i dăruieşti un
lucru. Pe tine. Să i te dai cu totul. Necenzurat, neprelucrat, brut. Aşa cum
eşti tu. Fără măşti, fără machiaj, fără retuş, fără secrete.
Atunci când iubeşti pe cineva nespus
de mult, şi acel cineva îţi răspunde cu aceliaşi sentimente, merge pe aceliaşi
drumuri, duce aceliaşi lupte, îţi cară până şi cruciile, dă-i în schimb fiinţa
ta. Pentru că dacă i-ai dărui stele pe care să i le prinzi de haine în chip de
accesorii, ar fi prea puţin, dacă ai prinde cel mai scump diamant în lanţul
ce-i atârnă la piept ar fi prea lipsit de preţ, dacă ai lega soarele la cheile
lui pe post de breloc, ar fii prea lipsit de strălucire.
Cuvintele, faptele, darurile nu au
sens, sunt neânsemnate. Inima ta ce bate la unison cu cea a persoanei iubite
este singurul cadou de preţ.
Pune-ţi fiinţa, inima, trupul într-o
cutie mică, ştearsă, şi dă-io în dar. Va fii cel mai fericit om de pe pământ.
Când iubeşti pe cineva şi nu găseşti
cuvintele potrivite să-i spui ce înseamnă pentru tine, nu găseşti darurile cele
mai preţioase pe care să i le oferi, oferă-te pe tine.
Un comentariu:
Eu mă înscriu în tipul de iubire văzută prin ochii lui Pablo Picasso. Iubirea lui a fost sinceră şi neschimbată până în momentul în care suflarea l-a părăsit. O dragoste dezbrăcată de firesc, ruşine, ridicol sau alte concepte abstracte pe care societatea le lasă să ne atârne deasupra capului asemeni sabiei lui Damocles strivindu-ne sub apăsarea lor. Am citit articolul tău şi suntem de aceeaşi părere.
http://damaschinjamesrobert.blogspot.com/2016/02/panteonul-iubirii.html
Trimiteți un comentariu