Pomi goi

Pomi goi,

Stau nefericiţi pe margine,

Tristeţea începe a-şi spune

Unul, acum sunt doi,

Sunt alungaţi, singuri

N-au nume

Atenţie cer de la noi.

Pomi goi

Stau şi cer cu emoţie

Rugându-se cad în genunchi,

O viaţă să aibe şi-un renume,

Şi fericire, să uite de chin,

Dar ştiu că există însă prea mult venin…

Pomi goi

Stau la capăt de lume

Dezolaţi privesc înapoi
Trecutul nu se şterge, nu apune

Se iau de mână să alunge

Supărări, griji şi nevoi.