L-am văzut pe Dumnezeu

     

       L-am căutat pe Dumnezeu întreaga-mi viața. Știam că El există, simțeam că îmi este alături, dar nu ne-am întâlnit niciodată față în față. Când am renunțat la căutări, când am încetat să mai cred în miracolul de a-l întâlni în această viață, El mi-a apărut și mi-a zâmbit. Îl căutasem până atunci atât de asiduu, aveam nevoie să-l văd să stăm de vorbă.
     

L-am căutat în cărți, în discuţii, în aer, pe cer, printre stele, în spatele norilor, la răsăritul soarelui, la ivirea lunii, l-am căutat pe fundul apelor, în peşteri, l-am căutat în fapte, în pilde, şi tot ce găsisem era o promisiune, o speranţă. Există. Era prea puţin pentru mine. 
Atunci m-am autoasediat în camera mea şi am stat în întuneric. Printre draperiile trase s-a întezărit însă o mica lumină pe care mi-o timitea luna. Am avut atunci o revelaţie. Lumina patrunde şi în beznă, dacă o lasăm noi să intre. Am realizat că eu nu îi lasasem o portiţa lui să intre în viaţa mea. Aveam nevoie de o dovada, de o discuţie teoretică. Dumnezeu nu credea că sunt pregatitiă încă. 
Aşa că am mai ramas o perioadă în beznă.
M-am afundat tot mai adânc în ea. Am fost o nihilistă, o anarhistă. Am fost o victimă, un suflet pierdut. Am fost durerea însăşi. Apoi am renăscut. Am simţit că m-am nascut din nou. Am învăţat abecedarul iar. Am învăţat să iubesc, să iert, să dăruiesc, să zâmbesc, să râd de fericire. Am învăţat să fiu eu într-o lume unde predomina copiile. Am învăţat să las trecutul în trecut. Am început să cred în oameni. Sţiu că în fiecare există ying şi yang. Şi mai ştiu că fiecare are căutarile lui, drumul lui, şi nu putem, de fapt nu trebuie sa intervenim în viaţa nimăni. Fiecare are propriul test de trecut.
Când am găsit armonia aceasta în interioarul meu, am primit cel mai dur test. Durerea a fost aşa de mare că am ajuns într-un iad. 
De data asta am lăsat o uşa deschisă. Lumina a pătruns.
O mână mi-a fost întinsă. Am zâmbit. Apoi am râs, am plâns. Am înţeles totul. 
În sfârşit reuşisem să îl văd pe Dumnezeu în ochii fiicei mele. Emană o lumină pură, caldă, un calm divin. Sunt scările pe care urci către un suflet unic, inocent. O bucăţică de rai.
Fiica mea este o parte din mine, din soţul meu. Deci Dumnezeu a existat mereu în mine, în el. El există mereu în noi, doar că suntem prea orbi să îl vedem.
Dumnezeu există!