21 octombrie 2013

Adam și Eva



    Un roman important al literaturii clasice românești, ce trebuie citit ca o biblie. Este atât de profund, filosofic, mistic, încât nu vei putea să nu-ți faci religie din legile pe care marele autor le tratează cu atâta talent.
    Cu toți am trăit probabil momente de deja vu, am întâlnit persoane care ne păreau familiare deși nu le cunoșteam, sau am trăit povești de dragoste pasionale după ce ne-am îndrăgostit la prima vedere. Dar am traversat oare șapte vieți pentru a întâlni dragostea care să ne împlinească?
Marele nostru scriitor Liviu Rebreanu tratează tema iubirii perfecte. Căutarea iubiri este chintesența existenței ființei umane, singurul lucru care poate împlini individul. Această căutare poate dura sute de ani, mai exact în viziunea sa omul ar trebui să treacă prin șapte vieți ca apoi să rămână cu sufletul său pereche. Câte vieţi terestre alcătuiesc o viaţă adevărată?... Şapte! De ce tocmai şapte? O, Doamne, Doamne, de ce şapte? Dar pentru că şapte e numărul sfânt! A fost sfânt totdeauna, în toate sufletele!”
Perindarea prin cele șapte vieți aduce cele două suflete pereche atât de aproape unul de celălalt, dar abia în ce-a de-a șaptea reâncarnare două jumătăți reușesc să se unească și să formeze un atom perfect.
“Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.”
     Omul trăiește prin urmare doar pentru a căuta fericirea, fericire care poate fi atinsă doar cu ajutorul iubirii și iubirea adevărată poate fi trăită doar lângă un singur bărbat sau femeie.
     Toma Novac personajul principal își caută jumătatea prin atâtea vieți, parcurgând mii de ani, viețuind în țări și continente diferite, se îndrăgostește de fiecare dată de ea, de ochii ei, dar știe că legile pământești îi împiedică să fie împreună.
Știe că numai așa poate să-și găsească liniștea sufletească, să-și împlinească menirea pe pământ, să fie desăvârșit. Dacă e cu ea.
     Un roman superb de dragoste ce te poartă prin țări exotice, îți înfățișează personaje fermecătoare și te face să crezi că dragostea adevărată, ideală, profundă există. Dacă nu ai întâlnit-o până azi cu siguranță că poți spune: Ne întâlnim într-o altă viață! și să ști că acolo undeva în univers un alt suflet caută doar ochii tăi din milioane de alți ochi.
    V-aţi întrebat dacă există Karma, reâncarnare și dacă până la urmă dragostea e adevăratul mântuitor și eliberator?  Poate doar ea are puterea de a frânge lanțul durerilor, neâmplinirilor, frământărilor și să-ți aducă iluminarea finală.


Niciun comentariu: