The Immigrant (2013)

 

   De când lumea și pământul oamenii au migrat în căutarea unor locuri de muncă mai bune, au migrat pentru a-și clădi un cămin în care să domnească fericirea și prosperitatea.
Ewa Cybulski (Marion Cotillard) și sora ei Magda ( Angela Sarafyan) pășesc pe tărâmul făgăduinței locul unde toate se spune că visele se împlinesc, păşesc cu speranța în suflet că viața grea pe care au dus-o până atunci în Polonia le va mai apărea doar rareori ca un vis urât în noua viață frumoasă pe care o vor clădi aici.
Magda este bolnavă și este spitalizată, iar până nu se va vindeca de tuberculoză accesul nu îi este permis pe teritoriul SUA.
Ewa este înspăimântată. Singurul lucru pe care și-l dorește asiduu este ca ele să nu se mai întoarcă niciodată în Polonia, unde lăsaseră o țară contorsionată de durere din cauza războiului nemilos, o țară care le lăsaseră impregnată în creier imaginea părinților lor uciși fără milă. Nu e posibil ca visul lor să fie ucis din fașă. Nu e posibil ca ele să fie expulzate?!
Adresa rudelor celor două pare a fi ireală, iar stigmatul fals pe care se pare că îl poartă Ewa după călătoria cu vaporul îi sclipește vizibil pe frunte. Este o persoană a căror moravuri ușoare îi fac imposibil accesul pe teritoriul american.
Ewa este îngrijorată, dar un bărbat manierat îi dă târcoale. El pare a fi salvarea ei. O ajută și o duce la el acasă unde îi oferă o slujbă și un loc unde să se odihnească. Ewa este neîncrezătoare, însă tot ceea ce vrea acum este să o salveze pe sora ei de expulzare. Bruno Weiss( Joaquin Phoenix), salvatorul ei nu e tocmai ce părea. Are grijă de niște porumbițe, fete pentru care realizează un show la un cabaret care de fapt se și prostituează.
Cu promisiunea că sora ei va fi salvată Ewa ajunge și ea să se  prostitueze, banii stânși de ea și relațiile peștelui o vor scoate pe Magda din spital.
Lucrurile se complică când Ewa îl întâlnește pe magicianul Orlando(Jeremy Renner) vărul lui Bruno, care se îndrăgostește de frumoasa poloneză. Problema este că și Bruno se îndrăgostește de ea.
Într-un final după multe încercări,  Ewa crede că Dumnezeu a trimis-o pe acest drum să învețe să ierte, să învețe că în fiecare om există ceva bun.
Îmbibat cu licoarea lui Bachus și turbat de gelozie, Bruno îl ucide pe Orlando.
În el însă se nasc niște sentimente noi. Se simte vinovat pentru viața pe care a dus-o și vrea să o elibereze pe Ewa de legătura și obligația pe care o simte față de el, o ajută să se reunească cu sora ei și să plece în California unde să înceapă o viață nouă.
Drumul spre o viață mai bună nu este întotdeauna pavat cu bani și satisfacții, de cele mai multe ori pentru a ajunge în rai trebuie să treci mai întâi prin iad.
   Un film despre viața promițătoare care ți-o poate oferi o altă țară și gustul otrăvii pe care o guști odată ce ai pășit pe noul tărâm. 
Cred că un lucru trebuie să-l rețină toți cei care vor să emigreze - că nimeni nu o să-i aștepte acolo cu flori și o să pună covorul roșu pe jos pentru ei, că vor munci de două ori mai mult ca acasă, că niciodată nu vor mai avea o casă. Rădăcinile pe care le vor rupe din vechiul loc se pot usca și nu vor mai prinde acolo. Viața de emigrant este o viață de înstrăinare, dezrădăcinare și luptă continuă.

Snowpiercer (2013)

 

Oamenii... Lupta pentru supraviețuire cred că este principala caracteristică, urmată de nevoia de a minți, manipula, dicta.
 În Snowpiercer se vede clar că oamenii ar face orice pentru a supraviețui. Sunt în stare să ucidă și să mănânce alții oameni doar să-și prelungească existența, fie și pentru o zi în plus.
Un tren al viitorului care funcționează cu un motor care este în perpetuă mișcare adăpostește oamenii care au mai rămas în viață după ce un experiment de răcirea pământului care fusese afectat de încălzirea globală aduce exact reversul - o perioadă glacială. Pentru a salva omenirea de la extincție un bogătaș pasionat de locomotive creează acest tren în care sunt îmbarcați oameni care vor perpetua specia.
Regulile din tren sunt dictate de nimeni altul decât de Wilford, creatorul trenului.
 Ca și în lumea reală trenul are compartimente în care trăiesc oamenii adăpostiți în funcție de clasele lor sociale. Cei mulți și oropsiți au parte de condiții mizerabile. Mâncare puțină și nehrănitoare, igienă precară, libertatea le este îngrădită.
Când condițiile devin insuportabile revoltele destabilizează liniștea trenului. Înăbușite repede cu violență, clasa săracă asistă neputincioasă la trecerea în nefiinţă a celor dragi şi nu are de ales decât să se supună și să uite episoadele dureroase. Asta până când cuțitul le ajunge iar la os. Curtis este cel care conduce o nouă revoluție. Noul lider al celor oropsiți vrea să pună stăpânire pe tren și să asigure o viață mai bună clasei de jos. Planul său pare să funcționeze. Decimați în luptă de trupele lui Wilford, săracii avansează spre locomotivă. Cad tot mai multe persoane, dar Curtis reușește să supraviețuiască și-l întâlnește pe Wilford. Reușita lui pare a fi plănuită de nimeni altul decât de Wilford care vrea să păstreze echilibrul în tren făcând o selecție naturală în rândul populației care crescuse destul de mult și era inutilă. Master planul lui Wilford era acela de a-l face pe Curtis să se revolte, iar în luptă să piară cei mai vulnerabili, cei mai slabi. Iar el odată ajuns în punctul de control să preia conducerea de la Wilford, care se simte îmbătrânit și incapabil să mai conducă trenul pentru mult timp.
  Acceptă Curtis provocarea sau trenul în veșnică mișcare se oprește și odată cu el piere și orice urmă a existenței umane?
Filmul în regia lui Joon-ho Bong este foarte veridic în ceea ce privește discrepanța dintre clasele sociale, lupta pentru supraviețuire, inumanitatea, compasiunea, nevoia de protejarea a celor iubiți etc. Merită vizionat!

Oare chiar m-am întors de la Athos?

  A-ți citit titlul și poate că vă întrebați dacă mai nou au voie și femeile să calce în locul sfânt. Nu, în continuare accesul lor este strict interzis.
Dan C. Mihăilescu este cel care m-a purtat în călătoria sa pe meleaguri elene.
Mereu am fost tentată să gust fructul oprit, și de această dată singura modalitate de experimenta trăirile unei călătoriei la Athos sunt prin intermediul cărților, pozelor.
Nu vă așteptați ca în această carte să găsiți răspunsuri vaste la întrebări care poate vă macină de mulți ani, nu vă așteptați să asistați la vreo relevație sau trăire religioasă profundă. Scriitorul declară răspicat de la început că nu este un habotnic, că nu cunoaște prea bine ritualurile ortodoxe, și cred că tocmai acest aspect face cartea mai interesantă. O întâlnirea a profanului cu sacru. O călătorie în care se avântă un om sincer, care nu simulează vreo trăire interioară profundă odată ce dă nas în nas cu lumea bisericească, trăire care să-i schimbe radical gândirea în legătură cu divinitatea.
Intrarea pe tărâmul interzis femeilor este anevoioasă și greu suportabilă pentru scriitor. Lipsa lucrurilor din lumea modernă par a fi un motiv puternic pentru care te poți simți ca omul nepotrivit în locul nepotrivit. Trecând peste aceste aspecte peisajele fascinate, liniștea, arhitectura și oamenii cu har par a fi instrumentele perfecte pentru a mijloci o întâlnire mult râvnită cu Dumnezeu, sau cel puțin pot să aducă sufletul la o stare de pace, fericire, echilibru.
Locuitorii mănăstirilor par a fi departe de jocul actorilor. Unii te primesc cu bucurie, alții în schimb par deranjați de sosirea valului de turiști care sunt în căutarea divinității, a iertării. Oare nu asta fac ei acolo se roagă pentru noi? E prea greu să le explici unora ce trebuie să facă, cum trebuie să se poarte în aceste locuri în care Dumnezeu își face apariția la orice rugăciune fierbinte.
Dan C. Mihăilescu nu se închină, nu sărută icoanele, visează la carne, simte lipsa electricității, simte acut lipsa dietei bogate, dar cu toate că nu se simte ca peștele în apă în sânul bisericii simte odată ce cunoaște oamenii speciali de aici, că Athos-ul ar putea să îl mai cheme în viitor pentru a se cunoaște mai bine, pentru a-i releva credința profundă din spatele imaginii văzute de ochii și obiectivele turiștilor ce se mișcă repede și vor să prindă în zbor o fărâmă din adevărul creației.
   O carte fără machiaj, fără trucuri. Un om simplu, sincer, față în față cu Dumnezeu pe teritoriul Lui.