Fury (2014)

                                                  

 O poveste impresionantă despre legăturile umane care se pot naşte între nişte străini care pe parcursul războiului devin o familie. O poveste care înainte de a prezenta ororile războiului prezintă camaraderia, puterea de a merge mai departe chiar când crezi că nu mai poţi, nevoia de conservare.

         Fury, tancul care îşi face loc printre ruine, printre cadavre pentru a urca pe scena de luptă este casa celor cinci tanchişti care sunt decişi să ucidă cât mai mulţi nazişti.  Tanchiştii sunt Wardaddy, Don Collier (Brad Pitt), sergentul dur dar cu suflet de aur, creştinul Boyd Swan (Shia LaBeouf),  brutalul Grady Travis (Jon Bernthal), hispanicul Gordo Garcia (Michael Pena) şi Norman Ellison (Logan Lerman) un tânăr dactilograf care primeşte misiunea de a-i lua locul şoferului mitralior care fusese ucis. Norman este copleşit de noua sa misiune, ideea de a ucide o fiinţă umană îl repugnă. Pus faţă în faţă cu inamicul, Norman trebuie să ucidă, nu doar pentru a se proteja pe el însuşi, nu doar pentru a supravieţui, ci pentru a-i ţine în viaţa pe celialţi ocupanţi ai tancului. Norman trece ca toţi ceilalţi prin botezul manipularii şi reuşeşte să vadă în nemţii care îi ies în cale inamici fioroşi. Începe să simtă plăcere în a ucide, începe să se simtă în largul lui alături de noii săi companioni (care mai luptaseră împreună în Africa).

         Pe parcursul filmului, personajele ne devoalează toată paleta de culori sumbre pe care le proiectează un război. Fiecare încearcă să facă faţa războiului în felul său. Glumind, consumând alcool, abandonându-se în plăceri carnale sau invocându-l pe Dumnezeu. Oricum au ales să se motiveze pentru a nu claca, personajele mulţumesc cerului după fiecare luptă că au mai câştigat încă o zi de cheltuit pe acest pământ. Moartea cruntă stă mereu la pândă şi seceră neobosită altă şi altă viaţă umană.

         În peisajul dezolant în care predomină case parăsite şi distruse de bombe, trupuri contorsionate ce până în urmă cu câteva secunde respirau, se plimbă cu privirea tristă fiinţe umane. Oameni care cred că pot supravieţui, speră că îşi pot reconstrui viaţa, selectează dintre lucrurile pe care le-au acumulat de-a lungul timpului câteva pe care le depozitează într-un bagaj, câteva lucruri care îi vor însoţi în noua viaţa sau poate spre moarte.

         Ultima luptă la care asistăm alături de cei cinci camarazi de arme este o luptă dură, inechitabilă, căci cei cinci se trezesc cu un batalion german în faţă, însă nu abandonează, dând dovadă de un mare curaj, un mare caracter.

         Când ultimele lor muniţii străpung carnea vie, când ultimele gloanţe sfârtecă aerul, tanchiştii se sting pe rând ca nişte eroi; Norman rămâne în viaţă dar nu mai e el, ci un om nou, cu alt suflet, zdrobit de sălbăticia războiului şi de ce poate să facă un om altui om pentru a se conserva.

        

Regia/scenariul: David Ayer
Distribuția: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Jon Bernthal, Michael Pena

Snowpiercer (2013)

 

Oamenii... Lupta pentru supraviețuire cred că este principala caracteristică, urmată de nevoia de a minți, manipula, dicta.
 În Snowpiercer se vede clar că oamenii ar face orice pentru a supraviețui. Sunt în stare să ucidă și să mănânce alții oameni doar să-și prelungească existența, fie și pentru o zi în plus.
Un tren al viitorului care funcționează cu un motor care este în perpetuă mișcare adăpostește oamenii care au mai rămas în viață după ce un experiment de răcirea pământului care fusese afectat de încălzirea globală aduce exact reversul - o perioadă glacială. Pentru a salva omenirea de la extincție un bogătaș pasionat de locomotive creează acest tren în care sunt îmbarcați oameni care vor perpetua specia.
Regulile din tren sunt dictate de nimeni altul decât de Wilford, creatorul trenului.
 Ca și în lumea reală trenul are compartimente în care trăiesc oamenii adăpostiți în funcție de clasele lor sociale. Cei mulți și oropsiți au parte de condiții mizerabile. Mâncare puțină și nehrănitoare, igienă precară, libertatea le este îngrădită.
Când condițiile devin insuportabile revoltele destabilizează liniștea trenului. Înăbușite repede cu violență, clasa săracă asistă neputincioasă la trecerea în nefiinţă a celor dragi şi nu are de ales decât să se supună și să uite episoadele dureroase. Asta până când cuțitul le ajunge iar la os. Curtis este cel care conduce o nouă revoluție. Noul lider al celor oropsiți vrea să pună stăpânire pe tren și să asigure o viață mai bună clasei de jos. Planul său pare să funcționeze. Decimați în luptă de trupele lui Wilford, săracii avansează spre locomotivă. Cad tot mai multe persoane, dar Curtis reușește să supraviețuiască și-l întâlnește pe Wilford. Reușita lui pare a fi plănuită de nimeni altul decât de Wilford care vrea să păstreze echilibrul în tren făcând o selecție naturală în rândul populației care crescuse destul de mult și era inutilă. Master planul lui Wilford era acela de a-l face pe Curtis să se revolte, iar în luptă să piară cei mai vulnerabili, cei mai slabi. Iar el odată ajuns în punctul de control să preia conducerea de la Wilford, care se simte îmbătrânit și incapabil să mai conducă trenul pentru mult timp.
  Acceptă Curtis provocarea sau trenul în veșnică mișcare se oprește și odată cu el piere și orice urmă a existenței umane?
Filmul în regia lui Joon-ho Bong este foarte veridic în ceea ce privește discrepanța dintre clasele sociale, lupta pentru supraviețuire, inumanitatea, compasiunea, nevoia de protejarea a celor iubiți etc. Merită vizionat!

Bel Ami

Cartea lui Guy de Maupassant, Bel Ami  îl are în centru pe George Duroy un tânăr care fusese soldat și care nu se simte împlinit făcând neânsemnata meserie de funcționar. 

Funcționarul mărunt simte că poate face mai mult în această viață. Poate avea mai mult.

Şi George poate să facă mai mult, să devină remarcabil, să lase ceva în urma lui, dar se folosește de arsenalul de arme necesare pentru a parveni – ambiția, oportunismul, o forță imensă de seducție. Știe ce trebuie să zică, și mai ales cui trebuie să-i zică pentru a urca cât mai sus pe treptele sociale. Bineînțeles că amantele sale sunt cele care îi deschid porțile către scena puterii.

         Personajul nu are scrupule, sentimente, valori, ci doar un scop – să devină un jucător important pe scena politică a Franței. Și cum scopul scuză mijloacele, se poate înțelege de ce Duroy are nevoie de uneltele sale(femeile) pentru a parveni într-o societate în care fiecare se folosește de jocuri de culise, mașinațiuni și orice alte oportunități (șantaje, minciuni) pentru a se cocoța pe o poziție cât mai înaltă care să-i asigure respect și putere.

         O carte mereu actuală, despre lupta pentru putere, despre arivismul care s-a născut odată cu apariția treptelor sociale și a organizărilor politice. Un roman care trasează lucid realitatea vieții sociale și politice care este specifică tuturor societăților nu doar a celei franceze din secolul XIX.

 

Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte

Am ajuns la concluzia că răutatea care iese din fiecare om, prin fiecare por al său, pătrunde în sufletul, în ființa sa printr-o simplă respirație a aerului. În aer probabil că Mefistofel însuși a suflat cu putere o doză concentrată de răutate pură, de ură amestecată cu venin.

Oamenii astfel îmbătați sau mai bine zis drogați de atâta răutate o varsă asupra altor oameni ca un dragon ce-și aruncă flăcările și arde pe oricine îi iese în cale.

Și fiecare răspunde răutății cu răutate. Fiecare om care a fost atins de dragon, prăjește la rândul său pe oricine îi iese în cale, pe oricine crede că e capabil să-i țină piept.

Fără conștiință oamenii ies înarmați cu invective, cu jigniri, cu blesteme gata să le arunce în stânga sau în dreapta, în stradă țin capul sus, privirea de gheață, ochii injectați de răutate, ură, sunt gata să sfărâme în mii de bucățele orice suflet plăpând, neatins de rău.

Replica la o lovitură, la o tentativă de sfărâmare este o altă lovitură, cu legea în mână, lege preluată din vechiul testament: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, oamenii luptă, luptă pentru că se cred zei, luptă pentru că se cred mai puternici decât oricine, luptă pentru că se cred îndreptățiți. Cred că lumea este a lor, cred că lucrurile le aparțin, cred că ei nu pot fi nimiciți, distruși, sfărâmați într-o secundă.

Nu-și dau seama că de fapt sunt demult morți, nu-și dau seama că sufletul lor a fost demult câștigat de Diavol. Îi aparțin lui în totalitate.

Fiecare luptă necinstită, josnica, machiavelică pe care o duce un mic zeu, o duce ca parte din armata mare și însemnată a lui Satana.

Atâta timp cât zâmbetul vă lipsește de pe față, atâta timp cât iertarea nu vă curge prin vene, atâta timp cât nu răspundeți cu bine răului sunteți înrolați în armata condusă de răul pur.

Ploaia de lacrimi

       Plouă. Orașul este scufundat într-un ocean de tristețe. Melancolia pare să fi inundat străzile și se vâră în orice crăpătură. Digurile ce sunt ridicate pentru protecție nu par a fi suficiente pentru a opri scurgerea melancoliei. Fiecare om ajunge să lupte disperat cu noul inamic, însă lupta este dusă în van, tristețea câștigă în mod detașat. Pe măsură ce înhață câte un om crește mai mare și imensitatea ei umbrește pământul. Atunci încep să iasă la suprafață sentimente pe care oamenii încercaseră din răsputere să le țină îngropate adânc în sufletele lor.

      Pe măsură ce ies din morminte sentimentele plutesc deasupra melancoliei și ajung de la un om la altul și le trezesc amintiri nedorite în momentul în care îi ating.

      Viața trecută le apare în fața ochilor, pare a rula ca un film în 3D, un film sinistru, dramatic presărat pe alocuri cu momente de fericire.

Toată agonia revederii trecutului deschide răni cicatrizate ce încep să sângereze și să nască dureri imense.

       Atunci râuri de lacrimi se amestecă cu tristețea și încep să curgă în sus spre cer într-o rugăciune mută către Tatăl Ceresc.

       Ploaia ce cade în sus este o ploaie de deznădejde, tristețe, nefericire, împletită cu speranța că poate cineva va asculta ruga prinsă în această ploaie de lacrimi ce cară fiecare dorință nemărturisită că un viitor frumos va exista și pentru sufletele ce poartă răni cicatrizate pe tot corpul.

Viața ca o luptă

Viața e o continuă luptă. Viața e un adevărat război.

Condițiile unde se desfășoară războiul sunt groaznice, teribile, deprimante, de multe ori, dar trebuie să avansezi, să lupți fără oprire chiar dacă nu ai mâncat, chiar dacă nu ai dormit, chiar dacă hainele și bocancii îți sunt rupți. Nu poți să te oprești! Nu poți să încetezi în a crede în acel ceva pentru care ai jurat să te bați, dar mai presus de orice nu poți capitula!

Fie că ești luat prizonier, torturat, înjosit - trebuie să lupți!

Inamicii au doar corpul tău, nu și sufletul, nu și inima, nu și creierul tău. În momentul în care ești înconjurat trebuie să tragi. Chiar dacă ești unul iar ei sunt mai mulți, zeci, sute, mii...’’mitraliera’’ ta e cel mai bun prieten. Trage înainte să fi atacat, iar dacă nu mai ai gloanțe, o poți folosi pe post de toiag, de sabie, dar nu abandona, nu te da bătut!

Abandonul, fuga, lașitatea te descalifică și chiar dacă ai scăpat, dacă supraviețuiești nu înseamnă că ai câștigat ci înseamnă că ai pierdut.

Ți-ai pierdut onoarea, demnitatea, cinstea, credința și mai presus de orice ți-ai spulberat visul, crezul, scopul.

Visul de a ieși cu capul în sus din acest război, visul de a fi erou în ochii tăi și a celor dragi.

Așa că mergi mai departe, cară toate bagajele, rănile, cicatricile, durerile. Când totul se va sfârși vei simți, iar dacă crezi că dușmanii tăi au învins și tu ai pierdut mai gândește-te odată. Ai luptat până la capăt, nu ai uitat de valorile tale, nu te-ai mulțumit cu puțin, ți-ai testat limitele și capacitățile până la extrem și peste, ai depășit momente de frică, panică, depresie. Ai găsit soluții să ieși din ambuscade, capcane, curse. Nu ai cedat niciodată, nu te-ai vândut pentru nimic. Integritatea ta nu are preț.

Ai trecut peste toate astea, și peste altele și mai îngrozitoare. Ai văzut atâtea victime distruse de viață într-o secundă și cu lacrimi în ochi ai mers mai departe. Nu înseamnă că nu ți-a fost frică, dar ai găsit un strop de curaj și ai luptat până la capăt cu ultimele puteri și asta înseamnă că ești câștigător.

Acum ajuns pe linia de sosire, îți dai seama că ai pierdut o mulțime de lucruri, dar ai câștigat o nouă viață. Tu ești altfel, ești cu totul alt om, mai puternic, mai stăpân pe tine, chiar ai testat faptul că ceea ce nu te ucide te face mai puternic.

Viața are altă savoare, ai reconstruit-o.

Tu ai altă valoare, ai câștigat experiență, respect, admirație.

Pentru că până în ultimul moment ai luptat pentru crezul tău, pentru destinul tău, pentru familia ta. Ești un erou.

Nu trebuie niciodată să încetați să visați și să luptați pentru ca visele voastre să devină reale. Mulți vă vor pune piedici, dar nimic nu trebuie să vă oprească!