De ce tocmai mie?

         Când ne îmbolnăvim ne întrebăm de ce mi se întâmplă tocmai mie? De ce trebuia să mă îmbolnăvesc tocmai acum?

Şi eu am avut momente în trecut când îmi puneam astfel de întrebări. Dar acum înţeleg de ce ne îmbolnăvim, de ce suferim de anumite afecţiuni. Boala este un semnal de alarmă că am luat-o pe un drum greşit, că trebuie să ne corectăm. Boala conţine de fapt tratamentul de care avem nevoie pentru a ne vindeca sufletul pentru ca apoi să ne vindecăm corpul.

Cred că odată ce ne îmbolnăvim ar trebui să fim mai conştienţi în legătură cu ce se întâmplă cu noi, în legătură cu ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că doar din noi izvorăsc răspunsurile la întrebări, soluţiile, tratamentul de care avem nevoie. Pentru că doar noi putem să ne vindecăm de rănile pe care ni l-am provocat. Sentimentele noastre refulate, frustrările înmagazinate, gândurile ascunse, suferinţele netratate, inapacităţiile noastre sunt cele care mănâncă câte puţin din noi în fiecare zi. Muşcă din noi şi ne lasă vlăguiţi, ne lasă livizi, bolnavi, dezorientaţi.

Dacă suntem conştienţi că am greşit, dacă ne însuşim lecţia în loc să protestăm, în loc să ne lamentăm putem să ne vindecăm trupul şi sufletul, însă dacă nu medităm, dacă refuzăm să înţelegem de ce ni se întâmplă aceste lucruri, dacă nu înţelegem că totul are un rost, că nimic nu se petrece fără sens, riscăm ca aceste suferinţe să se abată din nou şi din nou în viaţa noastră.

Practic boala noastră poate să ne purifice, poate să ne ridice pe trepte mai înalte, să ne ajute să zburăm, să ne dezvoltăm, sau poate să ne scufunde. Poate fi un lac în care să  înoţi şi să-ţi recapeţi liniştea sau o malaştină în care te afunzi pentru că te zbaţi cu furie, cu încăpăţânare.

         Acum ai ocazia să te pui faţă în faţă cu tine, să te priveşti cu atenţie, să te asculţi. Ce are de spus fiinţa plăpândă din tine care este ascunsă sub o serie de straturi de protecţie. Ce dureri poartă sub măştile pe care le pune de fiecare dată când iese în lume.

Află cu ce ai greşit faţa de tine şi de ceilalţi şi vindecă-te de suferinţa care s-a propagat în trupul tău. Învaţă lecţia, şi iartă-te pentru greşelile tale, pentru eşecurile tale, pentru că eşti om iar a greşi este omeneşte.

În definitiv boala are rol de catharsis şi este prietenul tău nu inamicul tău, îmbrăţişeaz-o şi fă pace cu ea, mulţumeşte cerului că ţi-a trimis-o pentru a progresa, pentru a te îndruma pe drumul cel bun.

Oameni deosebiţi

     Printre călătorii grăbiţi pe acest univers am întâlnit şi oameni deosebiţi, oameni care nu alergau atât de tare, care nu au fost atât de absorbiţi de ei, de problemele lor, care nu au crezut că totul se învârte în jurul lor. Oameni care au înţeles că suntem cu toţii interconectaţi, că suferinţa şi răutatea se propagă atât de repede, atunci de ce nu am alege să propagăm binele, bunătatea.
    La cazurile despre care scriu am asistat sau samaritenii sunt cunoscuţi de ai mei. M-au uimit acei tineri care au reuşit să înoate împotriva curentului, care au reuşit să se debaraseze de micime, răutate, egoism. Aceşti tineri sunt oameni adevăraţi şi îmi doresc ca în viitor să vad din ce în ce mai mulţi oameni. Să nu mai trecem indiferenţi pe lângă cei care au nevoie de ajutor, pe lângă cei care suferă, pe lângă cei abandonaţi de toată lumea pentru vini reale sau închipuite, să nu mai judecăm pentru că această atribuţie nu este a noastră.
Să ne amintim mereu că tot ce facem este pentru sufletul nostru, ne spălăm de mizeria ce ne întinează mâinile, de jegul ce ne murdăreşte hainele.

1. Un copil al străzii a fost bătut crunt într-o seară de un grup de tineri cu bani. Au făcut-o pentru a se amuza. Deja gustaseră tot felul de distracţii şi nimic nu le mai provoca adrenalină. Oricum ştiau că nu vor fi pedepsiţi pentru fapta lor. Cui i-ar păsa de un neica nimeni? Cine ar sesiza absenţa unui amărât de copil?  Un cuplu ce se plimba în oraş a găsit copilul plin de sânge şi în agonie. S-au apropiat, el le-a povestit ce s-a întâmplat. Cu chipul contorsinat de durere aştepta să moară. Ei l-au încurajat, l-au mângâiat şi au aşteptat sosirea ambulanţei. La apariţia ambulanţei s-au confruntat cu o nouă problemă. Echipajul de pe ambulanţă nu a dorit să murdărească maşina cu un copil al străzii. Mai bine murea în stradă...oricum nu era nicio pierdere. După multe insistenţe, dezbateri, copilul a fost urcat în ambulanţă...Diferenţa pe care au făcut-o aceşti tineri se cheamă viaţă.
2. Un tirist ce parca în curtea unde se face recepţia marfă a unui supermarket nu a sesizat o doamnă care s-a strecurat în spatele tirului pentru a trece. Şi a strivit-o în timp ce parca. Un tânăr ce livra marfă  a observat scena, a alergat şi i-a oferit primul ajutor. Diferenţa pe care a făcut-o a fost imensă, căci ambulanţa a ajuns târziu. Diferenţa se chemă viaţă.
3. Un om al străzii a leşinat pe trotuarul dintr-o zonă centrală a oraşului. Trecătorii grăbiţi îl ocoleau cu indeferenţă, cu repulsie. Se temeau să nu fie contaminaţi de mizeria lui, de boala lui.O fată şi un băiat s-au apropiat de bărbat, i-au susţinut capul şi i-au dat sticla lor cu apă, l-au ajutat, au chemat ambulanţa şi au stat lângă el pentru a-l încuraja. Nu le-a fost teamă de mizerie, boală... Diferenţa pe care au făcut-o este imensă. Diferenţa se chemă rai.
4. O tânăra a coborât din firobuz. Afară erau - 10 grade. O femeie făcea curăţenie în stradă. Buzele ei erau vinete, mâiniele îngheţate pe mătură. Privea în gol. Tânăra s-a apropiat de ea şi-a scos mănuşile şi i le-a dăruit. A plecat mai departe neaşteptând nicio mulţumire. Lacrimile femeii nu au apucat să se rostogolescă pe obraz căci au îngheţat când au intrat în contact cu aerul rece. Diferenţa pe care a făcut-o tânăra aceea se cheamă rai. 

    Cu toţi trebuie să muncim, să cucerim raiul. Avem atâtea oportunităţi să facem lucrul acesta şi totuşi trecem grăbiţi de fiecare dată când putem face o diferenţă imensă pentru un semen al nostru. Asta pentru că el nu este ca noi, asta pentru că nu îl înţelegem, nu îi cunoaştem viaţa, deciziile, pentru că nu avem nicio datorie faţa de el. Dar avem o datorie faţă de noi.
    Într-o zi putem să fim noi înşine căzuţi în stradă, răniţi, abandonaţi, şi la acel nivel să vedem doar picioare ce se îndepărtează repede de noi. Am putea să-i condamnăm pe acei oameni. Suntem exact ca ei.
Azi poate fi o altă zi pentru noi în paradisul pe care l-am construit pentru noi pe acest pământ. Ce ne va rezerva ziua ce va veni?

Mucize (Miracolul)

    Miracolul este primul film turcesc pe care l-am văzut. La început am fost sceptică, gândindu-mă la telenovolele de care inevitabil dai când butonezi. Însă pe măsură ce minutele treceau am fost cucerită de învăţătorul înţelept care îşi lasă familia pentru a-şi urma destinul. Acesta este detaşat să înveţe copii dintr-un sat izolat. 

Ajuns acolo descoperă că satul nu are şcoală şi exact acest aspect poate constitui portiţa lui de scăpare - se poate întoarce acasă motivând că nu are unde să predea. Bătrânul lider al satului îi spune cât de necesară este educaţia pentru copii lor. Atunci învăţatorul face un pact cu liderul satului, va rămâne cu condiţia ca şi fetele să vină la şcoală. 

Şcoala este construită cu ajutorul "bandiţilor" şi al învăţătorului, iar odată terminată este gata să primescă copii însetaţi să înveţe lucruri noi. Fiul cel mic (Aziz) al liderului are 31 de ani şi este handicapat. Nimeni nu reuşise să-i pună un diagnostic. Învăţătorul abil şi sufletist îl ia sub aripa lui, iar acesta începe să facă progrese remarcabile.

Aziz îşi doreşte şi el să aibă o familie, deşi nimeni nu înţelege acest lucru. El asistă la căsătoriile fraţilor lui, sperând că într-o zi se va căsători şi el şi va avea doi copii.

Când tatăl său salvează viaţa unui alt lider dintr-un sat vecin  acesta doreşte să-i mulţumească pentru acest gest măreţ. Îi oferă unica fiică pentru a se căsători cu fiul lui. Acesta îi spune că nu este de acord cu acestă căsătorie deoarece fiul lui este handicapt. Nu poate fi însă înduplecat.

Când mama lui Aziz împreună cu mai multe femei pleacă în satul vecin( aşa cum era obiceiul) pentru a interoga fata, constată că tânară femeie este de o frumuseţe nemaivăzută.

Multe lacrimi sunt vărsate din acest punct...de către părinţi, fată, chiar şi Aziz plânge nedorind ca frumoasa lui nevastă să aibă o viaţă de coşmar.

 Aziz îşi ia soţia şi părăsesc pe furiş satul căci nu suportă să vadă cum şi ea este ocărâtă, jignită, atacată de femei pentru că s-a căsătorit cu o astfel de "creatură". 

Dupa şapte ani se întorc. Oare Aziz va mai fi recunoscut de familia lui, de sătenii care îl băteau, îl jigneau, râdeau de el? Oare visul lui de a avea o familie a devenit realitate? Merită să descoperiţi asta.

Un film emoţionant, un film profund despre destin şi forţa vindecătoare a iubirii şi mai important un film ce are la bază o poveste reală.

Regie/Scenariu : Mahsun Kirmizigul
Distributia :  Mahsun Kirmizigul, Cezmi Baskin, Mert Turak

În spatele unui zâmbet

Un zâmbet larg, frumos ce mai lasă la iveală şi un şirag de perle strălucitoare poate fi începutul unei poveşti minunate, poate fi purtat de persoana care are o viaţă de invidiat. De multe ori însă un zâmbet poate fi un act atât de teatral, semnul voalat că cineva este în agonie şi nu în extaz aşa cum ne lasă să înţelegem.

Un zâmbet este de foarte multe ori un act automat, un mimetism pe care ni l-am însuşit din copilărie, un relfex condiţionat, saluţi şi zâmbeşti.

Dar trebuie să fim cu toţii conştienţi de faptul că o persoană care afişază mereu o mină fericită, surâzătoare nu are automat o viaţă extraordinar de frumoasă, ba dimpotrivă.

În spatele unui zâmbet se pot ascunde multe suferinţe, multe pierderi, multe eşecuri. Se poate cuibări o depresie cruntă, o singurătate agasantă, o nevoie de companie, compasiune, o căutare disperată a cuiva, a ceva care să constituie un motiv pentru a merge mai departe.

Un zâmbet forţat poate fi un semn că lucrurile merg prost, poate fi un strigăt de ajutor, poate însemna lipsa puterii de a luptă. Şi odată ce vedem mâna întinsă nu putem lăsa ca zâmbetul să ne oprească să oferim ajutor celui care are nevoie atât de disperată să fie salvat de viaţa lui, poate chiar de el însuşi. Nu oferiţi unui om ce zâmbeşte forţat un surâs, ci o mână de ajutor. Puteţi reda unei inimi bucuria de a trăi, puteţi oferi o eliberare, în definitiv puteţi resuscita un om, îl puteţi readuce la viaţa.

O doamnă

În aceste vremuri fără substanţă, în aceste timpuri în care contează doar ambalajul greu mai poţi zări printre exemplarele sexului frumos o adevărată doamnă. În mocirla în care ne împotmolim cu toţii zi de zi o femeie imaculată, o femeie model, o femeie din care să-ţi faci idol este dificil de găsit.
Asta pentru că o femeie completă este o doamnă, o femeie ce ştie să ofere atâtea bucurii celor care o încojoară, ştie să accepte un cadou cu entuziasm, dar ştie şi să dăruiască, să se pună în slujba binelui, a familie, a comunităţii.
O doamnă are purtări alese, are codul bunelor maniere mereu la ea, este desăvârşită în tot ce face, zice. Te cucereşte aruncându-ţi o privire gingaşă şi afişând pe chip un zâmbet cald. O doamnă este calmă, dar poate fi şi bătăioasă în momentul în care se aruncă într-o luptă pentru a-i proteja pe cei dragi. Atunci se bate ca o leoaică, este agresivă reuşind să păstreze o notă de demnitate, este puternică menţinându-şi o doză de fragilitate, este acidă necăzând însă în derizoriu.
O doamnă niciodată nu se comportă ca o mahalagioică,

niciodată nu-i trădează pe cei dragi, pe cei care îi fac confidenţe, nu foloseşte tertirpuri pentru a avansa, nu foloseşte trucuri machiavelice pentru a-şi procura avantaje necuvenite.
O doamnă nu împroaşcă cu nori, nu te înjunghie pe la spate, nu te foloseşte pentru a te arunca mai apoi la coşul de gunoi.
O doamnă reuşeşte să facă dintr-o dispută care degenerează o discuţie filosofică închegată, reuşeşte să descreţească cele mai încruntate frunţi, să îţi ofere o mângâiere când nimeni altcineva nu reuşeşte, să te ridice când ai căzut la pământ dându-ţi impresia că a fost doar meritul tău.
O doamnă îl face pe partenerul ei să se simtă ca un rege, îi este alături fie că e sărac ori bogat, bolnav ori sănătos, puternic sau slab. Îi este stâlp, reper, este steaua care îl ghidează, nordul lui, motivaţia lui, mândria lui.
O doamnă trăieşte pentru a oferi iubire, protecţie, lecţii de preţ celor din jur fără a face asta cu aplomb, ci cu discreţie, măiestrie.
O doamnă adevărată este un diamant rar ce reuşeste cu dibăcie să le dea tuturor celor care o întâlnesc o direcţie, o motivaţie de a lupta, de a vieţui frumos, onest.

Dragi reprezentante ale sexului frumos haideţi să încercăm să fim în fiecare zi o încântare pentru cei cu care intrăm în contact.

Produs fast food

 

   În ultimele decenii oamenii nu mai au timp. Nu mai au timp să se bucure de nimic, nu mai au timp să savureze pe îndelete o mâncare delicioasă, un momente de bucurie, o achiziţie, o carte, o discuţie elevată, o promovare, o iubire. Mereu este altceva care te pune pe fugă. Nu este timp să stai pe loc. Nu trebuie să eziţi, să gândeşti, să vieţuieşti. Nu este posibil să faci lucrurile acestea pentru că altcineva ţi-o va lua înainte. Altcineva va fi iniţiatorul unei mode, al unui curent, a unei tendinţe.
Totul se desfăşoară cu viteza luminii, totul se consumă cât mai repede, totul se perimează, se învecheşte cât ai clipi. După un an, doi de utilizare un produs nu mai este modern, nu mai prezintă interes. Ne plictiseşte. Toate sunt nişte produse fast food. Le mirosim puţin, le privim cu încântare, apoi le ingurgităm doar pentru a le defeca. Nici măcar nu le mai mestecăm, nu le mai rumegăm. Acestea sunt produse care dăunează grav sănătăţii. Fizice şi psihice.
   

    Trist e faptul că şi iubirea a devenit un produs fast food, pentru că şi ea se consumă mult prea repede. Are un termen de granţie care expiră înainte să poţi întoarce "produsul" pe toate părţile, căci deja unele lucruri nu mai sunt conforme cu cerinţele pieţei şi te plictisesc.
    Iubirea este un "produs" împachetat frumos şi comercializat în spaţii reale şi virtuale, oferind senzaţii tari, plăceri carnale, fără substanţă, fără esenţă, fără miez. Încă o cutie frumos împachetată, încă un maraton ce odată finalizat nu lasă decât un sentiment de nulitate şi o necesitate...Ne aşezăm din nou pe linia de start. Alergăm, consumăm, ne înfruptăm, ne îmbuibăm cu adrenalină, ne dopăm cu noutăţi. Iubirea fast food este o mâncare nesănătoasă şi se cumpără adesea la ofertă. Asta pentru că nimeni nu mai este interesat de lucruri atât de ...hai să zicem de pe vremea bunicilor. La ce ar fi bună o dragoste sănătoasă care să sfideze timpul? La ce bun să ai pe cineva alături care să te respecte, susţină, iubească, ocrotească. Sunt cuvinte prea demodate. Ne putem descurca şi singuri. Putem vieţui o perioadă fără însoţitor, merită să plătim preţul acesta pentru a ne procura ceva nou, ceva proaspăt, ceva ce e în tendinţe.
Iubirea se consumă mult prea repede şi are pentru unii risc ridicat de indigestie, indispoziţie, depresie, melancolie, pentru alţii este un joc, o lecţie, o provocare, o vânătoare constantă. 

Cronica unui divorţ anunţat

Am observat că nunţile realizate cu fast, aplomb, cu o căruţă de bani care depăşesc cu mult bugetul mirilor care îşi doresc cu orice preţ să epateze, să se situeze pe o treaptă socială cât mai înaltă, se desfăşoară sub egida unui motto tot mai în vogă din punctul meu de vedere sunt nişte nunţi fastuoase, urmate de divorţuri dezastruoase! Şi sunt cronica unui divorţ anunţat. Căci cei doi miri fac parte din pătura de mijloc, muncesc doar pentru a supravieţui, şi organizând o astfel de nuntă reuşesc doar să se ruineze financiar şi asta numai pentru a stârni invidia cunoscuţiilor care vor comenta câteva zile bune ziua unirii celor doi porumbei. Cât de inteligent poate să fie un om care organizează o nuntă de 20.000 de euro pentru care a muncit 2 ani? În urma nunţii rămâne cu 1000 de euro în buzunar de la rudele sărace, vecinii băgăcioşi, colegii invidioşi. Căci nimeni nu-şi permite să

le acopere cheltuielile, nimeni nu este dornic să plătească pentru luxul lor ostentativ, pentru ca apoi să se întoarcă la o viaţă de mizerie. De ce ai plăti tu faptul că mirii doresc să-şi aducă lăutari scumpi, faptul că veşmintele lor sunt de firmă, faptul că aleg să meargă la nuntă cu limuzină, faptul că au cinci torturi, faptul că au bijuterii swarovski până şi pe lenjeria intimă, faptul că curg râuri de şampanie etc.
După câteva ore de dezmăţ, după ore de teatru uşor comic, după ore de incomoditate petrecută în ţoalele exagerat de scumpe, miri se trezesc la realitatea cruntă. Se întorc acasă - acolo unde trăiesc cu mama şi cu tata şi încep să-şi reproşeze faptul că rudele fiecăruia au fost foarte zgârcite, încep să-şi arunce în obraz ca nu pot să meargă în luna de miere decât patru zile, căci şi acolo doresc să se cazeze la hotel de lux, că doar aşa e moda să pui poze pe facebook din destinaţii de vis, să arunci în faţa "prietenilor" câte îţi permiţi tu...Şi discuţiile continuuă, transformânu-se în certuri aprinse, în scandaluri de proporţii la care participă şi mama, soacra, cumnaţii, prietenii, vecinii, fiecare luând parte unui sau altui din cei doi proaspăţi însurăţei.

Nunta luxoasă nu ţine de foame, iar cu stomacul gol cei doi soţi sunt tot mai agresivi, locuind cu părinţii sunt tot mai frustraţi, consumă atunci pe repede înainte dragostea ce i-a unit, rezultatul - ură şi dezbinare.
Haine strâmte, machiaj strident, decor kitschos, maşini luxoase, râuri de şampanie, hohote de râs, muzică ritmată, rude cherchelite, toate sunt capturate de fotografi/cameramani dibaci, toată această veselie simulată sau regizată vor dăinui doar în fotografii/imagini, căci soţii uniţi parcă ieri de un amor fierbinte, nemaivăzut, ce fac să lăcrimeze orice doamnă sau domniţă sensibilă se despart rapid la notar cu mult scandal înainte ca certificatul de căsătorie să se şifoneze, să se degradeze, să se îngălbenească de trecere timpului.
Normele alimentare prevăd ca pe fiecare aliment, pe fiecare produs să fie aşezat termenul de valabilitate, ar trebui introdusă o nouă lege ca şi pe certificatul să căsătorie să fie inserat termenul de expirare.