31 iulie 2015

Oare chiar iubesti?

     Am spus cu totii: te iubesc, am spus-o cu bucurie, cu mandrie, cu exaltare, cu patima. 
Am declarat raspicat ca iubim, dar vorbele noastre nu au fost mereu in concordanta cu faptele noastre. Caci cum altfel se poate explica falia intre ce facem si ce zicem. 
      Nu am spus-o si eu, si tu ca iubim vara, iubim soarele care te mangaie, te rasfata cu atingerea lui fierbinte, dar tot ce am facut cand s-a arata pe cer puternic si zambitor a fost sa ne ascundem la umbra, sa fugim din calea lui, sa ne gandim la iarna si la racoarea ei placuta.
      Nu am reptat de atatea ori ca iubim ploaia ce are proprietatea sa ne racoreasca, sa ne curete inimile si orasele/satele, dar de fiecare data cand cadea peste crestetele noastre ne adaposteam speriati sub umbrele mari care opreau contactul pielii noastre cu lacrimile norilor.
     Nu am zis in gura mare ca iubim copacii si i-am sacrificat pentru a ne face viata mai confortabila?
     Nu am enumerat nenumaratele motive pentru care iubim animalele si le-am ucis pentru a ne hrani, le-am dresat pentru a ne amuza, le-am transformat in haine, accesorii?
     Nu am grait cu bucurie ca ne adoram familia si am gasit mii de scuze cand ne-a fost solicitat ajutorul, nu aveam nici noi resurse materiale, timp...
     Nu am repetat in mod obsesiv ca ne iubim partenerul, dar ne-am pus nevoile, dorintele, sentimentele noastre mai presus decat a lui?
     Si atunci...noi suntem capabil sa iubim? sau se imbatam cu apa rece? 
Ori poate singura fiinta pe care o iubim suntem noi insine. Ne iubim mai mult decat iubim pe oricine, orice pe lumea asta, cum altfel vrem sa ne protejam, sa ne conservam impotriva tuturor, cum altfel sa fim asa de indarjititi in a ne asigura ca suntem mereu in siguranta, mereu satisfacuti.
     Atunci daca cineva te va intreba: iubesti? Fi sincer si spune-i, declara-i fara retinere, fara teama, fara a mima, caci te va intelege, in definitiv e tot om, e tot egocentrist ca tine. Da, iubesc, ma iubesc pe mine insami.

2 comentarii:

Unknown spunea...

Bine punctat! Si totusi, cati recunoastem acest lucru? Probabil de teama ca vom fi considerati egoisti (aaa, te iubesti numai pe tine, asta e dovada de egoism, in sfarsit recunosti si tu!) sau doar pentru a parea (din nou, celor din jur!) extraordinar de altruisti (se gandeste doar la binele altora, chiar daca ajunge sa se ignore pe sine de multe ori!). Pana la urma, este un mod gresit de a privi problema, pentru ca nu te poti ocupa de binele altora atata timp cat nu te intereseaza binele tau!

Anita Mylena spunea...

Clara cred ca trebuie sa gasim un echilibru in toate.Cum bine ai zis, e nevoie sa avem grija de noi pentru a putea avea grija de altii. Multumesc pentru ca ti-ai exprimat punctul de vedere.