Cetatea Şoimoş

     

      Construită la sfârşitul secolului al XIII-lea de către Paul, ban de Severin, Cetatea Şoimoş - reşedinţa de unde se putea asculta glasul Mureşului. Altă dată cald, altă dată furios.
      O serie de familii nobiliare au avut resedinţa aici, iar cetatea a învăţat o mulţime de limbi străine, căci ocupanţii au avut diferite naţionalităţi. A fost părasită în 1788 şi distrusă în mod sistematic.
   

      Cetatea a fost învăţată însă de-a lungul timpului să lupte. A văzut atâtea orori, atâtea bătalii crunte, călită a decis să nu se predea niciodată.
Priveşte curioasă spre lumea care forfoteşte, spre gălăgia din vale, şi zâmbeşte tainic, căci este conştientă de faptul că nimeni nu poate şti poveşti mai cutremurătoare sau mai frumoase ca ea.
     

      Cetatea are înscrisă pe filele ei istorie, pe care nu o vom regăsi din păcate în cărţile de la şcoală. Evenimentele la care a asistat, victoriile, înfrângerile, perindarea diverşilor locatari a definit-o şi a făcut-o cine e azi. O magazie de amintiri.

      Urcarea a fost dificilă, pentru că am ales drumul cel mai anevoios. Canicula şi urcuşul îmi dădeau serioase bătăi de cap. La un moment dat am simţit că vreau să renunţ să mă întorc la poalele colinei. Dar ceva mă chema acolo sus. Trebuia să văd un spaţiu în care s-a trăit intens, s-a simţit monstruos. Am avansat cu greu şi odată ajunsă sus am simţit că înainte de a cuceri vechea cetate, m-a cucerit ea pe mine. Cu siguranţă că anii lungi de experienţă îi dau un atu. A ştiut ce tactică să folosescă pentru a mă prinde în mreaja ei.

      Înmărmurită am privit peisajul fabulos ce parcă îi aducea un omagiu cetaţii care s-a încăpăţânat să nu se lase distrusă în totalitate de mâinile oamenilor cruzi. A vrut ca toate generaţiile care vor veni să facă cunoştinţă cu ea şi să încerce să-i afle tainele.

      Privind oamenii mici de jos, viaţa ce se desfăşoară atât de haotic, am avut o revelaţie, sau nu ştiu poate cetatea asta veche mi-a trimis un mesaj. Drumul spre cetate seamănă atât de mult cu viaţa. E anevoios, te întrebi de ce îl faci, ai senzaţia că nu mai poţi, vrei să cedezi, dar poţi, cât de mult mai poţi după ce crezi că ai ajuns la punctul limită. 

       Finalul este grandios, este cireaşa de pe tort. Odată ce ai trecut toate testele ajungi să te eliberezi, să te simţi echilibrat. Îţi dai seama că toate au meritat. Că nimic nu a fost greu. Acum ştii că nimic din viaţa ta nu a fost fără rost. 

       Am simţit că am ajuns în vârful lumii şi sunt liberă. Îmi venea să strig din toţi rărunchii Libertateeeeeeeeeee, dar înainte să fac asta am amuţit, m-am calmat. Aici nu mai au ce căuta luptele, revoltele, tristeţea, fericirea, exaltarea. Aici e casa păcii.