Trebuie să spun chiar de la început că de mult timp nu am citit o carte atât de bună.
În puține pagini Friedrich Durrenmatt reușește să te captiveze cu personajele sale bine create, inteligente ce se joacă atât de abil cu instrumente iscusite - logica, filosofia și o justiție ușor distorsionată care nu ține cont de litera legii așa cum o cunoaștem noi. Scopul personajelor este acela de a reda celor care le calcă sala de judecată dreptul de a le deveni din nou egali odată cu condamnarea lor pentru faptele săvârșite.
Ideea scriitorului mi s-a părut impresionantă. A adunat într-o casă niște pensionari blazați, care duseseră o viață anostă în slujba justiției și le-a dat din nou șansa să fie slujbașii dreptății.
Un fost procuror, un fost judecător și un fost avocat își deschid larg ușa tribunalului (casa somptuoasă a unuia dintre ei), cu scopul de a rejudeca procese celebre sau de a judeca persoane care le trec pragul.
Lui Alfonso Traps reprezentant al unei fabrici textile i se strică mașina în drum spre casă și e nevoit să își găsească un loc unde să doarmă. Nu ajunge la un hotel căci un bătrân simpatic îi oferă găzduire fără a-i cere plată, și pe deasupra îl invită la cină alături de bunii lui prieteni. Acesta se vede nevoit să accepte să cineze în compania unor pensionari, dar seara care urmează îl uimește pe Traps.
Se trezește prins în mrejele unui joc de societate atât de real încât se simte bulversat, extaziat și cucerit. Judecat pentru o crimă pe care nu a comis-o, Traps ia parte la o masa îmbelșugată stropită cu vinuri scumpe care îi dezleagă limba și îl face să-și povestească pe îndelete viața. Această poveste este interpretată de procuror care îl găsește pe Traps vinovat de ucidere cu premeditare a fostului său șef. Râsetele și buna dispoziție a tuturor nu ține procesul în loc. Judecătorul îl găsește vinovat pe Traps și îl condamnă la moarte pentru omucidere. Traps se trezește parcă la viață, sau mai bine zis conștiința lui. Când avocatul său își susține pledoaria pentru a-l apăra acesta se trezește strigând ca este vinovat. Nu dorește să fie achitat, nu dorește o sentință mică, consideră că merită să plătească pentru că el este cu adevărat ucigașul moral al fostului său șef.
Un joc extrem de periculos, căci se joacă cu o atâta iscusință și inteligență încât reușește să cutremure din temelii conștiința condamnatului.
Scriitorul este genial, un fin observator al societății în care trăim, societate care creează monștrii când seamănă în fiecare dintre noi ambiția, dorința de avansare, dorința de a avea mai mult (bani, faimă, recunoaștere). Toți vor mai mult și vor obține mai mult chiar dacă calcă pe cadavre. Pensionarii noștri demonstrează abil că pe cadavre se calcă nu la figurat ci la propriu.
Traps se întâlnește cu conștiința și nu se mai poate suporta. Nu poate suporta cine este, cine a devenit. Și pentru ce? Pentru un automobil mai luxos, pentru o funcție importantă, pentru mai mulți bani. Condamnat definitiv la moarte, Traps crede că a primit ceea ce merită.
La ivirea zorilor slujbașii justiție îl găsesc pe condamnat mort, atârnând de cadrul ferestrei.
Numai moartea reușise să-i aducă scăparea de insul pe care acum îl detesta, insul care devenise - pervertit de societatea murdară, coruptă, falsă în care nu mai există valori și morală.
Nevinovați și fără păcate în ochii noștri sau chiar în ochii societății însetate după avansare, după evoluție, câți dintre noi putem fi condamnați pentru fapte de corupție, fraudă, crimă?
Aș vrea să văd un om politic, un afacerist, un corporatist în fața unui astfel de tribunal - să se ridice în picioare și să strige - sunt vinovat îmi aștept sentința. Câți dintre ei se întâlnesc față în față cu conștiința și își dau seama ca sunt niște hoți, niște criminali, niște oameni mânjiți de pete care nu mai pot fi spălate, care nu le mai pot face sufletul imaculat, alb.
