Căsătoria

 

   Căsătoria este ca şi o casă. Poate să reziste ani şi ani. Nici o furtună să nu o pună la pământ, nici o inundaţie să nu-i surpe zidurile, nici un cutremur să nu-i sfărâme temelia.
Dar pentru ca o casă să fie rezistentă este imperios necesar să fie construită pe un pământ bun, să aibă o fundaţie solidă, să fie utilizate materiale de calitate. Totul să fie construit cu atenţie, cu minuţiozitate. Fiecare detaliu conteză.
   Căsătoria este la fel, doi oameni care se iau de mână şi păşesc pe un drum nou, trebuie să aibă un set de principii comune, să împărtăşească aceliaşi valori, să se respecte, să se susţină, să comunice, să se asculte, să se cunoască, să se dezvăluie celuilat fără teamă că ar putea fi răniţi, să aibă încredere şi credinţă că iubirea lor va dura atâta timp cât muncesc pentru ea, o întreţin cum întreţii o casă. Faci curat, îi speli gemurile, o zugraveşti, nu o laşi să se distrugă. Căsătoria este formată din ingredinte care îi dau gust şi stau la  baza unicităţii ei, dacă aceste ingrediente nu ar exista, căsătoria nu ar avea sens. Iubirea se poate transforma în timp. Poate lua o mulţime de forme, în schimb ingredientele cele mai importante nu pot să lipsească.
   Dragostea dintre doi soţi se transformă, dacă la început este pasională ca o cascadă ce ţâşneşte, apoi e ca o un izvor care îţi iese în cale când eşti mai însetat, devine mai apoi un râu ce curge lin şi te poartă spre experienţe noi care aduc odată cu cunoaşterea şi înţelepciunea şi serenitatea. Râul acesta se varsă într-un final în ocean. Aceasta este forma finală a iubirii veşnice. Este o imensitate de sentimente şi emoţii, o imensitate de bucurii, de cunoştinte, o imensitate de dragoste pură necondiţionată.
Pot exista căsătorii fericite, pot exista case care să reziste mii de ani şi nimic să nu le pună la pământ, dar meritul le revine în cea mai mare măsură constructorilor.

...Dragostea dintre doi soţi poate pe măsură ce trece timpul să se transforme exact ca vinul, să aibă o aromă desăvârşită, sau poate să se strice ca un oţet prost şi să se transforme în venin...

Pana de automobil

Trebuie să spun chiar de la început că de mult timp nu am citit o carte atât de bună.
În puține pagini Friedrich Durrenmatt reușește să te captiveze cu personajele sale bine create, inteligente ce se joacă atât de abil cu instrumente iscusite - logica, filosofia și o justiție ușor distorsionată care nu ține cont de litera legii așa cum o cunoaștem noi. Scopul personajelor este acela de a reda celor care le calcă sala de judecată dreptul de a le deveni din nou egali odată cu condamnarea lor pentru faptele săvârșite.
   Ideea scriitorului mi s-a părut impresionantă. A adunat într-o casă niște pensionari blazați, care duseseră o viață anostă în slujba justiției și le-a dat din nou șansa să fie slujbașii dreptății.
   Un fost procuror, un fost judecător și un fost avocat își deschid larg ușa tribunalului (casa somptuoasă a unuia dintre ei), cu scopul de a rejudeca procese celebre sau de a judeca persoane care le trec pragul.
   Lui Alfonso Traps reprezentant al unei fabrici textile i se strică mașina în drum spre casă și e nevoit să își găsească un loc unde să doarmă. Nu ajunge la un hotel căci un bătrân simpatic îi oferă găzduire fără a-i cere plată, și pe deasupra îl invită la cină alături de bunii lui prieteni. Acesta se vede nevoit să accepte să cineze în compania unor pensionari, dar seara care urmează îl uimește pe Traps.
Se trezește prins în mrejele unui joc de societate atât de real încât se simte bulversat, extaziat și cucerit. Judecat pentru o crimă pe care nu a comis-o, Traps  ia parte la o masa îmbelșugată stropită cu vinuri scumpe care îi dezleagă limba și îl face să-și povestească pe îndelete viața. Această poveste este interpretată de procuror care îl găsește pe Traps vinovat de ucidere cu premeditare a fostului său șef. Râsetele și buna dispoziție a tuturor nu ține procesul în loc. Judecătorul îl găsește vinovat pe Traps și îl condamnă la moarte pentru omucidere. Traps se trezește parcă la viață, sau mai bine zis conștiința lui. Când avocatul său își susține pledoaria pentru a-l apăra acesta se trezește strigând ca este vinovat. Nu dorește să fie achitat, nu dorește o sentință mică, consideră că merită să plătească pentru că el este cu adevărat ucigașul moral al fostului său șef.
  Un joc extrem de periculos, căci se joacă cu o atâta iscusință și inteligență încât reușește să cutremure din temelii conștiința condamnatului.
   Scriitorul este genial, un fin observator al societății în care trăim, societate care creează monștrii când seamănă în fiecare dintre noi ambiția, dorința de avansare, dorința de a avea mai mult (bani, faimă, recunoaștere). Toți vor mai mult și vor obține mai mult chiar dacă calcă pe cadavre. Pensionarii noștri demonstrează abil că pe cadavre se calcă nu la figurat ci la propriu.
  Traps se întâlnește cu conștiința și nu se mai poate suporta. Nu poate suporta cine este, cine a devenit. Și pentru ce? Pentru un automobil mai luxos, pentru o funcție importantă, pentru mai mulți bani. Condamnat definitiv la moarte, Traps crede că a primit ceea ce merită.
   La ivirea zorilor slujbașii justiție îl găsesc pe condamnat mort, atârnând de cadrul ferestrei.
Numai moartea reușise să-i aducă scăparea de insul pe care acum îl detesta, insul care devenise - pervertit de societatea murdară, coruptă, falsă în care nu mai există valori și morală.

   Nevinovați și fără păcate în ochii noștri sau chiar în ochii societății însetate după avansare, după evoluție, câți dintre noi putem fi condamnați pentru fapte de corupție, fraudă, crimă?
  Aș vrea să văd un om politic, un afacerist, un corporatist în fața unui astfel de tribunal  - să se ridice în picioare și să strige - sunt vinovat îmi aștept sentința. Câți dintre ei se întâlnesc față în față cu conștiința și își dau seama ca sunt niște hoți, niște criminali, niște oameni mânjiți de pete care nu mai pot fi spălate, care nu le mai pot face sufletul imaculat, alb.

Prisoners (2013)

   

Keller Dover este un tip puternic căruia îi place să fie pregătit pentru orice situație îi va aduce viața. Asta însemnând fie lucruri bune, fie lucruri mai puțin bune. Dover vânează și îl învață și pe fiul său să ucidă animale pentru a fi pregătit dacă vreodată lumea va fi lovită de vreun cataclism și ar trebui să depindă doar de abilitățile sale.
    Organizat, gata să înfrunte orice situație, Dover trăiește o viață fericită alături de soția sa și cei doi copii, cărora le promite că o să-i protejeze întotdeauna.
Viața lor se schimbă radical când fetița lor și cea a vecinului dispar.
    Dover se trezește total nepregătit să înfrunte această situație, neacceptând totodată ca autoritățile să rezolve lucrurile respectând procedurile greoaie. Dover știe că orice zi pierdută fără ca o pistă să fie găsită, o aduce mai aproape pe fiica lui de moarte. Când detectivul Loki îi dă drumul principalului suspect, Dover îl capturează și îl ține prizonier într-o casă părăsită ce aparținuse bunicului său, unde îl torturează sperând că în acest mod va afla unde este fiica lui.
    Dover se transformă într-un prădător de temut gata să facă orice doar să o găsească pe fetița lui în viață.
Lucrurile sunt mult mai complicate decât credea, dar într-un final reușește să o găsească pe micuță în viață plătind un preț foarte mare pentru asta - devine un alt om.
Cu siguranță că după o astfel de experiență traumatizantă toți cei implicați nu vor mai fi niciodată la fel.
   Un film care te ține în alertă, un film care relevă încă odată ce înseamnă să iubești pe cineva atât de mult încât să nu te gândești nicio secundă la faptul că viața ta ar putea fi în pericol, ci singurul scop din mintea ta să fie acela de a salva persoana iubită.

   Filmul este excepțional, de asemenea și actorii de mare calibru joacă ireproșabil.