Îmi imaginam cum ar fi să dețin o telecomandă și să pot apăsa pe pauză. În acel moment să se oprească totul din jurul meu. Oamenii să stea pe loc. Mașinile, bicicletele, autobuzele să se oprească, să rămână încremenite în timp, avioanele să rămână suspendată în aer. Cum ar fi să pot să-i privesc, să-i cercetez pe oamenii grăbiți cu mare atenție să le văd fețele schimonosite, triste, aspre, fețe care nu mai știu să zâmbească. Să le opresc pentru un minut, două, drumul. Care este traiectoria lor? Unde se grăbesc așa? Spre o altă reușită sau un alt eșec? Sau poate se grăbesc spre moarte, căci sunt incapabili să savureze clipele frumoase pe care le trăiesc, incapabili să guste momentele fericite și să memoreze acel gust, să-l păstreze pentru totdeauna în minte și să le aducă zâmbete de fericire pe față de fiecare dată cand il activează.Poate dacă apăs pe pauză oamenii se vor reseta și își vor da seama că nu au trăit cum ar trebui și vor învăța să aprecieze fiecare secundă, fiecare minut ca pe o mare avuție. Poate dacă apăs pe pauză timpul se va scurge de acum înainte mai încet și fețele vor arunca măștile triste ce țineau prizonier cel mai dulce zâmbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu