Poveste de iarnă

 A căzut primul fulg de nea! Timid, jucăuș, zglobiu.

Alți fulgi l-au urmat îndeaproape. Orașul a devenit alb în câteva momente. Au dispărut toate mizeriile, toate gropile, totul e acoperit, parcă e o altă stradă ,o altă lume.

 Dacă am putea să construim noi o lume așa ca în visele noastre?
Fulgii au căzut din cer pe post de parașute ale îngerilor trimiși de Dumnezeu pe pământ să ne facă să fim mai buni acum la început de an.

Și îngeri veseli, zâmbitori cu chef de viață au început să se apuce de treabă și să picteze pentru noi o altă viață. Fără greutăți, fără erori, fără păcate.

Lumea cea nou a devenit atât de frumoasă, fiecare e pozitiv, deschis, netemător, liber. Noul oraș a devenit o parte din rai. 

Zâmbetul și fericirea m-au cuprins.

Soțul meu m-a privit nedumerit cum stăteam cu nasul lipit de geam.

-          Ce este așa amuzant?

-          Noua înfățișare a lumii, ce frumos trebuie să fie în rai, să trăiești printre îngeri, să nu mai existe răutate, urâțenie, nefericire.

Brusc m-am trezit din visare și am văzut străzile pustii acoperite de nămeți. 

-          Hai să facem o plimbare prin omăt să privim cum dansează fulgii.

Afară era pustiu, orașul părea părăsit.

De nicăieri au apărut în fața noastră urme proaspete pe zăpadă.

Atunci am zâmbit la gândul că ar putea fi urmele unui înger trimis pe pământ odată cu prima ninsoare.