30 de ani

Suflu în lumânările de pe tort.

Privesc cu ochii ficşi ca de mort.

Când au trecut 3 decenii!?

Nimeni nu ne spune timpul trece dar nu devenim genii...

Prinşi într-un trup de om adult

Un copil însă speriat şi pierdut,

Ce munceşte tot timpul...mult...

Învaţă din ce în ce mai puţin,

Îl doare capul lovindu-se de viaţă

Se lupta cu ea, se ia la trântă ,

Toate îl dor, toate îl framântă.

Responsabil-iresponsabil, adultul-copil

La 30 de ani omul acesta totuşi fragil,

Ştie ce e durerea, suferinţa, iubirea, ura,

Bucuria, ştiinţa, manierele, măsura.

Ştie să plângă, să râdă, să fie egoist sau altruist,

E câteodata temător şi depresiv, trist

E câteodată fericit, copleşit, extaziat

Câteodată un spirit ce caută speriat

Ceva ce nu va ma reuşi nicidată să fie
Un copil liber, asta bine o ştie!