6 aprilie 2015

Sărbători cu bunătate

          De fiecare dată când se apropie sărbătorile aud oameni rostind aceiaşi sintagmă ruginită. Acum e momentul să fim buni, să îi ajutăm pe semenii noştrii, să ne amintim de familia noastră, de cei bătrâni, de cei mai puţin norocoşi.
           Bunătatea apare în sufletele oamenilor doar când sărbătorile bat la uşă, în rest ea îi ocoleşte. Dar oare oamenii sunt cu adevărat buni de sărbători sau îşi pun o mască, joacă o piesă de teatru pe care o repun în scenă asemenea pieselor sacre în centrul cărora se află Mântuitorul nostru.
            Nu înţeleg stupiditatea acestei fraze. Să fim buni de sărbători. Nu înţeleg de ce oamenii se prefac, joacă un rol, se depersonalizează atât de uşor în momentul în care jurnalişti, sau magicieni ai manipulării rotesc bagheta magică în aer şi spun trebuie să fim mai buni, iar pe ecran curg imagini menite să facă şi o inimă de gheaţă să se topească.
         Da, trebuie să fim buni! În fiecare zi. Trebuie să nu uităm că există oameni care sunt în dificultăţi, care au nevoie de ajutorul nostru pe tot parcursul anului, nu doar de sărbători. Oare e cu putinţă să ne spălăm păcatele dacă donăm 2 euro în preajma sărbătorilor?
Să ne amintim zilnic să ne respectăm semenii, să îi ajutăm cât putem, să încercăm să-i înţelegem, să empatizăm cu ei, nu să-i judecăm, să-i crucificăm, să-i arătam cu degetul de fiecare dată când greşesc, şi mai grav să-i trecem prin colimator de fiecare dată când nu seamănă cu noi, când nu ne împărtăşesc valorile, principiile, credinţele.
           Vreau ca fiecare să închidă ochii şi să-şi amintească de momentele în care au fost jigniţi, loviţi, judecaţi, blamaţi pentru deciziile pe care le-au luat, de fiecare dată când au fost puşi la zid, neânţeleşi, să-şi amintească durerea pe care au simţit-o când au fost trădaţi de cei pe care-i credeau familie, prieteni, iubiţi, să retrăiască fiecare moment în care au fost la pământ, fără putere, cu mâna întinsă după ajutor neprimind însă nici un sprijin. Nu credeţi că nimeni nu ar trebui să simtă lucurile acestea. Nu credeţi că nici un om nu merită să sufere atât de mult. Să nu le facem asta celor din jurul nostru. Să nu îi observăm doar câteva ore de sărbători, să nu vărsam câteva lacrimi şi apoi să ne întoarcem la viaţa noastră, să nu răspundem niciodată răutăţii cu răutate. Să fim buni în fiecare zi!
          Dacă doar sărbătorile pot aduce bunătate, atunci să facem din fiecare zi pe care o trăim pe acest pământ o sărbătoare cu bunătate!

Niciun comentariu: