Am Bmw, am tupeu!

    Am fost cu soţul meu la mall la cumpărături zilele trecute. Bineînţeles că a trebuit să ne învârtim mult şi bine pentru a găsi un loc de parcare. Când în sfârşit cineva a plecat şi ne-am aşezat cuminţi în aşteptate pentru a parca, un tinerel cu Bmw  s-a înfipt gata să ne lovească şi "ne-a furat locul" de parcare zâmbindu-ne caustic. Ceea ce m-a şocat profund nu a fost tupeul fără margini pe care l-am mai întâlnit, ci faptul că acest băieţaş ce arăta de 15 ani chiar credea că se află în curte la tata. Chiar credea că totul i se cuvine, că poate să aibă orice doreşte, visează. Expresia lui o păstrez încă în minte. Atât autosuficenţă, aroganţă, nesimţire crasă nu am mai citit pe faţa unui copil ieşit din scutece. Dar ce mai păstrez încă în minte sunt ochii lui în care am întrezărit moartea.
    Nu ştiu ce a făcut copilul acesta să merite această soartă (sinistră în viziunea mea). Cu siguranţă că el şi cei care gravitează în jurul lui atraşi de strălucirea iluzorie a aurului consideră că lucrurile aceastea sunt garantul succesului, al fericirii şi puterii. Cu siguranţa că pentru el viaţa asta e doar un joc, iar oamenii, lucrurile, sunt parte a decorului jocului. Cert este că el nu poate realiza cât de periculos este jocul acesta, jonglând cu focul - poţi oricând să te arzi.
    Îmi stăruie în minte în mod obsesiv acum - oare cum pot crede unii părinţi că dăruindu-le copiilor astfel de jucării, odraslele lor vor fi automat fericite, împlinite, vor avea ce este mai important în viaţă?! De fapt tot ce fac este să-i damneze la o existenţă minimală, nocivă, materială. Ei nu vor reuşi niciodată să fie oameni, nu vor şti să se bucure de viaţă, respect, preţuire. Aceşti tineri vor creşte şi nu vor şti ce minunat este să dăruieşti celor din jurul tău, să te bucuri făcând pe cineva fericit, să cazi, să te ridici,să îţi foloseşti mâinile pentru a construi ceva, creierul pentru a reuşi în viaţă. Tot ce au în definitiv aceşti tineri este un ambalaj frumos, multe accesorii strălucitoare ce se vor umple de rugină, mult zgomot şi mult vid. Vid, aur, hârtii, şi roiuri de muşte atrase de miros de sânge.
    În ochii ce ne ardeau caustic se putea observa venid mult prea repede moartea cu coasa ascuţită. Batistele ieftine şi le vor permite părinţii acestor odrasele, ceea ce nu-şi vor mai permite este să mai creadă (exact cum au crezut copii pe care i-au educat) că alţi oamenii, alte vieţi sunt parte din decorul jocului lor, pentru că mai devreme sau mai târziu toţi vom avea nevoie de oameni pentru că lucrurile materiale nu îţi vor ţine niciodată în palmele calde sufletul sfărâmat în bucăţele pentru a-l reconstrui, a-l însănătoşi.