Drumul pe care l-am parcurs pentru a vizita mausoleul lui Petar II Petrovic Njegos, domnitor şi poet muntenegrean, a fost întortochiat, pe alocuri periculos, dar şi extrem de spectaculos.
În momentul în care am ajuns la destinaţie am înţeles foarte bine de ce marele domnitor a ales acest loc pentru a se odihni pe vecie. Pentru că de aici va putea veghea asupra patriei sale, de aici va putea să vadă orice mişcare, orice schimbare. Aici va putea simţi cel mai bine mângâierea soarelui, dar şi răcoarea ploii. Zăpada îl va acoperi cu plapuma groasă, pe care o va da uitării doar odată cu venirea primăverii.
Fără doar şi poate Parcul Lovcen este o oază de linişte şi pace. Este un loc unde poţi merge dacă te-ai săturat să fi cu picioarele pe pământ, unde nu mai trebuie să fi adult, poţi deveni copil, căci te vei bucura de fiecare părticică din natură care îţi va ieşi în cale şi îţi va zâmbi cu bucurie.
Şi da, nu vei mai fi cu picioarele pe pământ, nu vei mai putea raţiona, căci capul tău se va afla în nori. Literalemete în nori.
Aveam senzaţia că dacă voi întinde mâna voi putea să rup o bucăţică din norii ce semănau cu vata de zahăr pe care o savuram cu plăcere în copilărie.
Pentru a ajunge în locul în care sunt rămăşiţele lui Petar II Petrovic Njegos trebuie să urci 461 de trepte printr-un tunel. La intrare te întâmpină două doamne, mai exact două cariatide construite din granit care te conduc spre statuia marelui domitor. În spate, după ce cobori nişte trepte, se odihneşte legenda muntenegreană.
Cum ai putea să mergi în Muntenegru şi să ratezi acest loc minunat de unde poţi zări alături de marele domitor toată ţara.
Un loc de basm, un tărâm rupt de realitate şi suspendat undeva într-o altă lume unde nu există timp şi spaţiu, unde există doar magie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu