Drumul din Kolîma

Reputatul istoric Nicolas Werth răspunde afirmativ invitației primite din partea Asociației Memorial și îmbarchează într-o călătorie spre trecutul întunecat al istoriei staliniste. Irina Flige și Aleksandar Daniel responsabilii asociație încearcă să descopere vestigii ale Gualgului înainte de a fi îngropate de timp cu ajutorul naturii necruțătoare. Mărturii ale supraviețuitorilor(sau rude ale acestora), rămășițe ale lagărelor, gropile comune, haine, sârme, cimitire ale deținuților mai pot fi descoperite și imortalizate în imagini pentru a fi păstrate într-un muzeu virtual despre Gulag, astfel încât acest episod terifiant să nu fie uitat, pentru a se mai repeta niciodată.

Kolîma o terra incognita, a asistat la drumul dureros parcurs de către deținuții nefericiți care au muncit până la epuizare sau chiar până la moarte  pentru a extrage marea bogăție a Kolîmei – aurul.

Peisajul superb martor tăcut al muncii forțate și represiunii la care au fost supuși deținuții, dușmani ai socialismului, nu trădează nici o secundă trecutul dramatic la care a asistat ci parcă încearcă să-l ascundă vizitatorilor inopinați.

Far east-ul rusesc unde se aventurează eroi romantici leniniști pregătiți să facă „orice pentru a da aur țării sale pentru a clădi o lume nouă pe pământurile virgine ale Siberiei” sunt dispuși să calce pe cadavre pentru a urca cât mai sus pe treptele sociale.

Condițiile de viață din lagăre sunt inumane. Regimul de muncă este teribil, deseori de 16 ore pe zi. Mâncarea insuficientă, hainele vechi, ponosite, barăcile sunt neâncălzite și pline de deținuți, ce pășeau adeseori pe ultimul drum la -50 de grade (era deci rețeta perfectă pentru o moarte dureroasă). Unul din cinci deținuți moare în aceste condiții extreme, epuizat sau executat.

Gropile comune umplute de deținuți nu a ținut munca în loc. Un aflux masiv de condamnați și muncitori au făcut să meargă lucrurile ca pe roate.

Coșmarul nu se sfârșea pentru cei care își ispășeau pedeapsa. Reintegrarea după perioada petrecută în lagăr este imposibilă în condițiile în care  un fost deținut nu avea unde să meargă, nu avea unde să locuiască, să muncească și pentru unii dintre ei este inevitabilă întoarcerea în lagăr unde exista un acoperiș asupra capului.

Ura care i-a sugrumat pe cei care au fost victime ale sistemului aprig concentraționar, pare a se stinge peste generații. Tinerii locuitorii de azi al ținutului ostil nu știu mai nimic despre această pagină negră a propriei istorii.