Animalele superioare omului

Am ajuns la concluzia că animalele ne sunt net superioare în multe privințe.

Omul, rațional, capabil să vorbească, să se exprime. Omul care poate manifesta sentimente de afecțiune, iubire, protecție față de semenii săi a ajuns un specimen rău, distructiv, irațional și cel mai de temut prădător din lanțul trofic.

Animalele au o societate bine pusă la punct. Fiecare are o treabă de făcut, nimeni nu e lăsat deoparte, toți membrii societății sunt integrați. Există o ierarhie, în cadrul unei turme, ierarhie de care se ține seama.

Liderul este dat jos de pe tron în momentul în care ne este destul de puternic pentru a apăra grupul. De multe ori conducătorul decide să demisioneze, să se retragă dacă vede că e incapabil de a-și proteja supușii și un alt animal este mai puternic, mai bun lider.

Pentru animale în cadrul grupului se poate vorbi de democrație, majoritatea contează, majoritatea trebuie protejată.

Legile, regulile deși sunt nescrise sunt foarte bine puse la punct și mai ales respectate.

Animalele din cadrul unui grup se protejează unele pe celelalte, își protejează puii văzând în ei viitorul speciei, știu că prin ei continuă să existe, își protejează bătrânii, știu că prin ochii lor au posibilitatea să vadă unele erori care nu mai trebuiesc repetate. Bătrânii au trecut prin niște situații limită care se pot repeta, situații care odată cunoscute pot fi gestionate altfel, pot genera soluții care vor duce la salvarea grupului.

Animalele au realizat că unul înseamnă să fi slab, neputincios și expus, și o țintă mai ușoară de ochit și doborât de eventualii prădători. Iar unul ar putea fi oricare dintre ei, de aceea aleg să fie uniți.

Un alt aspect care mă face să cred că animalele ne sunt superioare este faptul că animalele, prădătorii vânează pentru a supraviețui, pentru a se hrăni, nu ucid de dragul de a ucide sau de dragul de a vâna.

Omul în schimb a construit o societate într-un mod foarte eronat. Societatea umană este într-o permanentă schimbare, se reinventează mereu. Societatea umană încearcă cu disperare să atingă noi culmi ale perfecțiunii, dar perfecțiunea este atinsă doar în teorie, doar pe hârtie. În realitate indivizii se lovesc de fundul prăpastiei, după ce dau nas în nas cu o organizare dezolantă, decăzută, coruptă, imorală.

Legile atât de perfecte așternute pe hârtie sunt un instrument perfect pentru cei puțini, nu pentru cei oprimați, legi abrogate pentru a-i scoate pe cei bogați din încurcătură, pentru a putea fi încălcate sau interpretate.

Astfel omul trăiește într-un habitat ostil și se adaptează pentru a supraviețui.

Fiecare are posibilitatea să aleagă, fie se alătură unui grup, fie să se retragă, să fie singur.

În cadrul unui grup omul se ghidează după dictonul mănâncă sau vei fi mâncat. Ajunge să vâneze prădători chiar din propria haită pentru a se impune, pentru a prelua conducerea.

Omul nu vânează, nu ucide pentru că are nevoie să supraviețuiască ci face asta doar pentru plăcerea lui abominabilă, maladivă. Astfel indivizii din grup se distrug unii pe ceilalți. Nu-și respectă bătrânii, nu-și protejează puii, nu-și protejează indivizii slabi, ba din contră îi exploatează sau îi marginalizează.

Insul care alege să fie singur supraviețuiește la limită după ce părăsește turma pentru că refuză să se adapteze regulilor iraționale, ilegale, nedrepte. Izolat, deprimat, slăbit se autodistruge.

Astfel omul este un prădător de temut în primul rând pentru propria specie, apoi pentru celelalte. Nu respectă nici o lege, nu are sentimente, nu iubește, ci doar simte că trebuie să lupte cu orice preț să se situeze deasupra tuturor trecând peste cadavre dacă e necesar.

Din păcate omul nu gândește logic, sănătos, căci doar într-un grup unit, puternic poate supraviețui mai mult timp fericit, neexpus pericolelor.

Prin urmare rămâne întrebarea omul e superior animalelor?