Viața ca un râu

Viața este ca un râu. Se naște, izvorăște și începe să-și croiască un curs, un drum.
Şi pe măsură ce înaintează vede ce se întâmplă în jur. Începe să înveţe, să cunoască şi să recunoască gesturi, lucruri, grimase, psihologii.
Curge mai departe odată cu vremea, odată cu timpurile, odată cu timpul. Îmbătrâneşte, dar niciodată nu ştie destule. Oricâte vede nu a văzut niciodată prea multe, la oricâte asistă tot îi pare nou, dar în fapt e vechi sub soare. Alte feţe, aceiaşi tragi-comedie.
Râul trece mai departe îşi urmează cursul firesc.

Trece prin mii de locuri. Asistă la momente istorice.

Trece prin sate mici și sărace sau prin sate bogate, mari.

Trece prin comune avute, în expansiune sau prin comune care se distrug, se automutilează.

Curge prin orașe mari ce se dezvoltă, cresc, ori prin orașe mici ce rămân în beznă și mizerie.

Râul le vede pe toate. Asistă ca un spectator la cursul vieții oamenilor ce-i ies în cale. Evenimente majore din viața oamenilor, evenimente mici, viața de fiecare zi.

Oameni simpli sau deștepți, bogați ori săraci, persoane care trăiesc în mediul rural sau în mediul urban. Toți au propriile povești, propriile istorii, toți au ceva de spus în limba lor. Cu toţii sunt un râu. Cu toţii curg ca un râu spre destinaţia lor. Cu toții își urmează drumul, ca un râu au suișuri și coborâșuri. Au zile bune, zile rele. Au ani fericiți, ori ani plini de durere. Decenii de construcție, reușite, sau decenii de distrugere, involuție. Oricum ar fi zilele se succed, viața curge.

Râul le vede pe toate, dar nu poate interveni, nu poate schimba soarta celor care mișună în jur, cuge lin sau tumultos pentru a se vărsa în oceanul veşniciei.

Fiecare are propria cale pe care o urmează până la final.