Rugăciunea este atât de miraculoasă căci are puterea de a ne pune faţă în faţă cu noi înşine. Nu ne mai putem ascunde. Acum vom vedea cine suntem cu adevărat. Acolo în aceea stare de trezvie ne pocăim de păcatele noaste, ne cerem iertare pentru că am mers pe un drum greşit şi cerem îndrumare pentru a păşi pe drumul corect. Rugându-ne ne cunoaştem, ne acceptăm, ne iertăm, ne schimbăm, ne îmbunătăţim. Cred că până la urmă odată cu rugăciunea trebuie să ne spălăm de mizeriile ce ne întinau şi astfel luminaţi să încercăm din răsputeri să nu mai ne murdărim, să fim buni şi plini de dragoste.
Rugăciunea ne smulge din viaţa aceasta efemeră, ne stopează pendularea printre lucrurile profane, ne ajută să înţelegem că lucrurile materiale sunt superflue. Puterea ei este imensă căci rugându-ne, rostind numele lui Dumnezeu, a lui Isus, a sfinţiilor căpătăm forţe proaspete care ne ajută să depăşim orice obstacole, să găsim o soluţie la fiecare problemă, să avem încredere în noi ştiind totodată că niciodată nu vom fi singuri.
Lepădându-ne de cei ce am fost odată, alungând gândurile rele, mergând pe calea îngustă reuşim să ajungem la întâlnirea cu Dumnezeu şi aşa cum am menţionat deja încep să curgă cererile noastre.
Dar trebuie să nu uităm niciodată că înainte de a cere trebuie să mulţumim pentru ce avem, şi mai presus de atât să cred că cel mai bine ar fi să-l lăsam pe bunul Dumnezeu să aranjeze El lucrurile în viaţa noastră, să ne încredem în El pentru că ştie când e momentul ca doleanţele noastre să fie rezolvate.
Richard Wurmbrand spunea foarte bine că dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.
