Jocurile Daniei

Jocurile Daniei

                     de Anton Holban

         

         O carte din care se scurge amarul unui bărbat care se îndrăgosteşte profund de o tânăra incapabilă să i se descopere, să i se dăruiască. 

         Dania este o tânără evreică bogată care tronează ca o prinţesă într-o lume în care capriciile ei devin preocuparea numărul unu pentru cei din jur. Dania are tot ce o adolescentă ar putea visa. O lume întreagă este la picoarele ei. O mulţime de persoane roiesc în jurul ei, atrase de frumuseţea, farmecul ei.

         Cititoare înrăită, Dania, devine interesată de Sandu, un scriitor care îi este prezentat de un prieten comun.

         Sandu se îndrăgosteşte profund de tânăra fermecătoare. Admiraţia şi dragostea lui se transformă peste noapte în obsesie. O studiază cu atenţie. Observă fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare expresie. O venerează pe Dania.

         Aceasta însă este superficială, acaparată de mondenităţi, frivolităţi. Îşi petrece timpul fie la croitoreasă căci adoră să poarte îi fiecare zi o altă rochie, fie la restaurante, fie în călătorii prin Europa sau prin ţară. Tot timpul este înconjurată de admiratori, întreţine musafiri, acaparaţi de farmecul ei. Sandu se simte exclus, gelos, căci timpul lui cu Dania este foarte limitat.

         Dania îl sună când doreşte, îl cheamă de urgenţă la ea, dar îl lasă să aştepte, este timidă, rareori doritoare, este reţinută niciodată nu dă răspunsuri, ba mai mult le evită punând alte întrebări. Nu se lasă descoperită. Tot ce face este să îl tortureze pe Sandu, să-l transforme într-o slugă supusă. Acesta îşi foloseşte imaginaţia şi creează imagini febrile cu tânăra sub a cărei mreajă căzuse.

         La întâlnirile dintre ei sunt mereu alte persoane, de puţine ori reuşesc să rămână singuri, dar nici atunci Sandu nu reuşeşte să o cunoască pe adevărata Dania.

         Aceasta pleacă în călătorii şi nu-i răspunde la scrisori, uită să-l sune, îi dă întâlniri dar din diverse motive nu mai apare, iar Sandu îşi imaginează o serie de motive pentru a o scuza. Dar în definitiv dacă ea nu îl iubeşte?  La întrebarea lui, Dania niciodată nu răspunde altfel decât cu – parcă tu nu şti.

         Sandu îşi dă seama că ei doi nu vor putea niciodată să formeze un cuplu real pentru că provin din lumi diferite, au alte credinţe, ea este încă foarte tânără iar el este un bărbat matur, şi mai sunt bineînţeles diferenţele de ordin financiar. Dania are atâţia bani, şi acest lucru îl umileşte. Faptul că nu poate să o scoată în oraş, să îi dăruiască cadouri extravagante, flori scumpte.

         Dania cu toate că este din ce în ce mai absentă din viaţa lui Sandu, este omniprezentă în mintea lui. Este o cârpă aşa cum îi spun cunoscuţii, însă acesta recunoaşte faptul că despărţirea lor este iminentă.

         După vacanţa de vară, Dania nu mai îi dă niciun semn lui Sandu. Acesta aşteaptă cu fervoare reântâlnirea, aşteaptă să-l cheme, să reia legătura cu ea, chiar dacă este o relaţie ternă, nu poate să o termine. Dania nu mai sună, nu se mai arată. Atunci drumurile din oraş se multiplică şi cei doi nu se mai întâlnesc. Până într-o zi când la Ateneu cei doi se zăresc în treacăt. Apoi au un schimb de replici din politeţe.

         Sandu e surescitat, nu înţelege de ce între ei nu există nicio explicaţie, de ce nu există o încheiere. Şi crede că ar trebui să pună punct unei relaţii care deşi nu fusese profundă, deşi nu fusese consumată, trebuie încheiată pentru a putea merge mai departe.

         O sună pe Dania şi îi spune adio, aceasta îi spune la revedere de parcă ruptura lor  nu ar urma să fie definitivă.  Ea nu reuşise să înţelegă ceea ce simţise bărbatul pentru ea, nu reuşise să-l cunoască, să-l descopere pe el şi lumea lui, nu reuşeşte să se desprindă de o lume artificială în care vrea să treacă drept o persoană autentică, cultă.

         Dania trăieşte mai departe în regatul ei, iar Sandu îşi linge rănile după ce fusese respins de o zeiţă.