Puţin timp pentru tine

Câte minute, ore, zile, săptămâni le aloci celorlalţi, lucrului, sarcinilor, responsabilităţilor, privitului la televizor, navigatului pe internet?Probabil nu şti. Nu ai contabilizat niciodată asta.

            Dar şti probabil cât timp ţi-ai alocat ţie. Cât timp ai stat cu tine de vorbă. Parcă din ce în ce mai puţin. Când te-ai întrebat ultima oară ce faci, ce te doare, de unde vi şi încotro te îndepţi.

            Lucrul acesta se întâmpla în copilărie, în adolescenţă atât de des, apoi pe măsură ce ai devenit adult nu ai mai avut timp de tine. Ai refuzat să-ţi mai dai întâlniri cu tine însuţi. Dar oare de ce. Să fie un soi de teamă, de vină, de neputinţă. Poate ai descoperi la tine lucruri care nu-ţi plac, poate ai vedea că ai o mulţime de păcate, sunt mai numeroase decât a celor pe care îi consideri inamici, a celor pe care îi consideri vinovaţi că nu ai reuşit să te realizezi, a celor pe care îi blamezi că nu-ţi găseşti echilibrul, că au făcut din tine o victimă, că ţi-au distrus viaţa.

            Când ai stat cu tine ultima oară şi ai analizat toate sentimentele ce te încearcă, ai înţeles toate trăirile ce-ţi năvălesc în fiinţa fragila, ai realizat de ce vieţuieşti, ai înţeles care este menirea ta.

            Când ţi-ai amintit de unde ai pornit, şi ai retrăit clipele fericite şi nefericite care te-au adus aici, care te-au făcut persoana care eşti azi. Când ţi-ai amintit unde vrei să mergi, care era cel puţin traiectoria din visele tale, unde ai ajuns de fapt, poate nu unde visai, dar există o posibilitate ca şi aici unde eşti în prezent să-ţi fie bine, să fi mulţumit cu cine eşti, cu cine ai devenit. Dacă nu, timpul nu e pierdut. Vorbeşte cu tine, întreabă-te dacă visele tale de ieri mai sunt actuale, sau altele noi le-au luat locul.

             Ţi-ai acordat puţin timp pentru a-ţi mulţumi că ai reuşit să găseşti curaj să lupţi când tremurai de frică, că ai reuşit să vorbeşti când simţeai că nu mai ai voce, că ai mers mai departe după atâtea pierderi, eşecuri, după ce ai clacat de nenumărate ori. Cine să-ţi mulţumească pentru că lucrurile aste nu te-au ucis ci te-au întărit, cine să savureze victoriile care te-au făcut mai puternic, cine să fie mândru că eşti învingător, dacă nu tu?

            Vorbeşte cu tine, viseză cu ochii deschişi, savurează victoriile tale, gustă amarul trimis de viaţa, numai aşa poţi să afli cât de puternic eşti, cât de determinat, cât de capabil să transcezi peste toate încercările aruncate întâmplător sau nu de soartă în calea ta.