13 mai 2015

Unsprezece minute

A fost odată ca niciodată,

O fetiţă care se numea Maria şi trăia în Brazilia. Ca orice fetiţă visa, visa la momentul în care se va căsători cu un Făt Frumos, şi va avea o casă minunată şi copii.
            Se îndrăgosti la 11 ani pentru prima dată, dar nu avu curaj să-i declare iubire băiatului care-i răpise inima. Acesta se mută în alt oraş, iar Maria rămăsese doar cu durere în suflet şi multe vise.
            După ce căută dragostea în alţi băieţi, Maria îşi jură să nu se îndrăgostească niciodată. Dezamagită de fiecare relație, de fiecare căutare a împlinirii prin iubire, tânăra devine pragmatică. Conștintă de faptul că este frumoasă și are o putere de seducție deosebită începe să îi manipuleze pe bărbații care o doresc.
            Angajată la o firmă de textile, tânăra devine centrul atenției șefului ei care își dorește să o ia de nevastă. Planurile lui nu se potivesc însă cu cele ale Mariei. Aceasta își dorește să experimenteze, să guste, să se elibereze de ea însăși și pentru asta face o călătorie la Rio de Janeiro.
            Acolo e oarecum stânjenită, îi este teamă de necunoscut, însă se aruncă în mrejele noului, dorind să simtă ce înseamnă libertatea.
            Este abordată la ieșirea din ocean de un elvețian care o invită la cină. Maria este sceptică dar cade pradă viselor făurite în fața televizorului – dacă acest bărbat străin este pașaportul ei de ieșire din viața ei săracă, anostă.
            Ademenită de promisiunea unei cariere de succes și tot ce decurge din faima – bani, casă, un soț bogat, tânăra își ia inima în dinți și cu binecuvântarea familiei se îmbarchează spre o destinație care o face să tremure de teamă, dar și de nerăbdare.
            O dată ce pune piciorul pe tărâm european, Maria descoperă că faima ei nu va excede un cartier din Geneva, unde dansează o perioadă, apoi se afundă într-o viața cu totul reprobabilă. Devine prostituată.
            Consemnează aventura vieții ei într-un jurnal încercând să se debaraseze de sentimentele care o copleșesc, să se disculpe pentru alegerea pe care o face, să pretindă că tot ceea ce face este un studiu, că face cea mai veche meserie din lume pentru a scrie o carte, pentru că oricum oamenii fac sex și de ce ar fi damnabil să și ia bani pentru asta.
            La Copacabana, localul lui Milan, Maria învață pe de rost regulile și lecțiile necesare pentru
a-și mări clientela, pentru a seduce, învață că sexul nu mai este tabu, că oamenii muncesc, se aranjează, seduc doar pentru a face sex, doar pentru a se elibera de dorința animalică care le suprimă până și rațiunea și toate astea durează unseprezece minute.
            Maria nu este o prostituată tipică - ea începe să studieze psihologia, încearcă să se educe, să se cizeleze, dorindu-și să pătrundă în mintea bărbaților care au nevoie de multe ori doar de o ființă, de cineva care să le alunge sentimentul de frică, nesiguranță, singurătate. Un bărbat care plătește o femeie de multe ori nu pentru un orgasm ci pentru a fi fericit.
            Tânăra le studiază pe colegele ei, le întreabă de ce fac asta. Până la urmă nu sunt obligate, pot oricând să se oprească. Ce le atrage în lumea asta tenebroasă? Banii, plăcerea, neputința de aș-i găsi o altă slujbă, nevoie de a-și ajuta familia?
            Aventura vieții ei o aduce în punctul în care înțelege că toți bărbații sunt atât de diferiți dar seamănă atât de mult - sunt cu toții copleșiți de teamă. Frica care îi cuprinde pe toți la gândul că nu pot să satisfacă o femeie, că nu sunt destul de masculi.
            Când tânăra cunoaște tot ce se poate cunoaște despre sex, plăcere, libertate, o nouă ușă i se deschide. Întâlnirea ei cu sadomasochismul. Poate faptul că simte că a păcatuit și trebuie să fie pedepsită, sau faptul că dorește să-și testeze limitele, dar ajunge pe culmile extazului în postura de sclavă.

            Maria își promisese să practice această meserie doar un an, timp în care va strînge suficienți bani pentru a se întoarce acasă unde va putea să-și cumpere o casă și o fermă, să se căsătorească. Dar poate o întâlnire cu un pictor care vede lumina din ea îi va schimba decizia și concepțiile ei despre viață, sex, iubire?
            Cartea lui Paulo Coelho, Unsprezece minute, este inspirată de o poveste reală  și pune pe tapet trăirile intense ale unei tinere femei care se lasă purtată în aventura vieții ei încercând să se debaraseze de limitări, teamă, tabuuri, etichete, și face toate acestea pentru a se cunoaște, a cunoaște natura umană, câștigând în final exact ceea ce negase că există – dragostea.



Niciun comentariu: