În apropiere de Kralijevo(Serbia) tronează o mănăstire de o frumuseţe neasemuită. Construită la începutul secolului al XIII-lea, mănăstirea nu dă semne de bătrâneţe. Poate deţine secretul tinereţii fără bătrâneţe, cine ştie. Din depărtare mănăstirea ce preia lumină de la soare străluceşte şi îţi ia prvirea. Străluceşte ca un rubin bine şlefuit.
Pur şi simplu parcă păţeşti pe alte meleguri în momentul în care intri pe poarta mănăstirii. Am înaintat vrăjită fiind de fiecare detaliu care alcătuieşte acest complex magnific. Nimic nu pare a fi aşezat acolo la întâmplare. Până şi iarba pare să crească în acelaşi ritm.
Mănăstirea este o oază departe de zgomotele oraşului, departe de frământările lumii în care trăim.Senzaţia mea era că îngerii zboară deaspura locului şi vărsă asupra lui linişte şi pace.
Un loc cu adevărat magic, un loc plin de istorie căci aici au fost încoronaţi aproape toţi domnitorii poporului sârb.
Acest tărâm de basm este întradevăr casa unde Dumnezeu vine să se întâlnească cu muritorii de rând şi să le asculte rugile. Am fost singuri cu El în casa Lui, căci ora închiderii mănăstirii se apropia. Sentimentul a fost extraordinar şi copleşitor. Să ai posibilitatea să stai faţă în faţă cu Dumnezeu şi să-i mulţumeşti că ai ajuns aici viu şi sănătos, după un drum lung, după rătăciri.
Aici l-am regăsit odată cu o serenitate ce mi-a invadat fiinţa. Literalmente am simţit cum răul este alungat din fiinţa mea.
Câteva măicuţe parcă se rătaciseră prin curte, în rest domeniul părea abandonat, uitat de lume şi civilizaţie, prin urmare este locul ideal pentru a te regăsi, reevalua, a te echilibra şi încărca cu energie creeatoare, cu forţă pentru a păşi mai departe pe drumul care trebuie să te ducă spre împlinirea destinului tău.
Despărţirea de mănăstire a fost foarte dificilă, căci niciunde nu m-am simţit mai bine. Niciodată nu m-am simţit acasă cum m-am simţit în acel loc cu adevărat de basm, rupt dintr-o lume fermecată. M-am consolat cu gândul că trebuie să plec pentru a împlini planul pe care îl are Dumnezeu pentru mine în această lume.
O să păstrez pentru totdeauna ca pe o icoana în inima mea amintirea întâlnirii cu acest tărâm de basm pe care îngerii şi sfinţii păşesc încet, fără a face zgomot pentru a nu-l deranja pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu