15 martie 2015

Creaţia lui Dumnezeu

De ce aruncă lumea cu pietre
Într-o femeie frumoasă
Cât poate ea să fie de amenințătoare în viaţa voastră?

Are şi ea plăceri, dureri.
E fericită, nefericită
E vina ei că a fost aşa născută?

Parcă ideea era aceea să nu judecăm copacul după scoarţa sa.

Nu are nimeni niciun merit
Că e frumos sau urât
E creaţia lui Dumnezeu şi atât!

Haideţi să nu mai punem etichete
Să nu mai tratăm oamenii ca pe nişte pachete
Să analizăm ce lasă fiecare
În urma sa în fiecare zi cât e sub soare.
Să disecăm ce spune, ce face,
Nu cât e de urât sau frumos când tace...

Sărutul


Ţi-am smuls un sărut aseară
Când dormeai
Mi-aş fi dorit încă unul, însă
Dacă te trezeai?

Ţineai buzele întredeschise
Parcă să mi se facă poftă să gust
Sărutul tău fierbinte şi dulce
O lingura de miere şi un pahar de must.

Nu am putut a mă abţine
Degetele a le trece uşor
Peste buzele tale cărnoase
Am suspinat, răspusă de dor.

Ţi-am smuls un sărut aseară
Şi un zâmbet ţi-a răsarit pe faţă
Eu am păstrat ca de fiecare dată.
Sărutul tău impregnat în făptura-mi lacomă.

30 de ani

Suflu în lumânările de pe tort.
Privesc cu ochii ficşi ca de mort.
Când au trecut 3 decenii!?
Nimeni nu ne spune timpul trece dar nu devenim genii...

Prinşi într-un trup de om adult
Un copil însă speriat şi pierdut,
Ce munceşte tot timpul...mult...
Învaţă din ce în ce mai puţin,
Îl doare capul lovindu-se de viaţă
Se lupta cu ea, se ia la trântă ,
Toate îl dor, toate îl framântă.

Responsabil-iresponsabil, adultul-copil
La 30 de ani omul acesta totuşi fragil,
Ştie ce e durerea, suferinţa, iubirea, ura,
Bucuria, ştiinţa, manierele, măsura.
Ştie să plângă, să râdă, să fie egoist sau altruist,
E câteodata temător şi depresiv, trist
E câteodată fericit, copleşit, extaziat
Câteodată un spirit ce caută speriat
Ceva ce nu va ma reuşi nicidată să fie
Un copil liber, asta bine o ştie!



13 martie 2015

Pământul

Nici pământul nu o să ne despărtă
şi acolo o să mă unesc cu tine
şi de sunt vie, şi de sunt moartă
vom sta veşnic lipiţi, vom fi - tu cu mine.

Pământul o să ne ţină aproape,
ne va modela ca un bun artist
iar lutul meu şi lutul tău o să devină
o singură statuie, plăsmuită din acelaşi vis.

12 martie 2015

Ceasul tace

Ceasul tace,
În intuneric
O fantomă îmi apare
Eşti tu!ai venit la mine?
Mă doreşti aşa de tare?

Ceasul tace
Şi lumina
Îmi dezvaluie ce-n noapte
Am crezut că e iubire
Dar erau plăceri deşarte.

Ceasul tace
În nopţi albe
Îmi apar iar alte feţe,
Tot te caut acum în altul
Dragostea să mă inveţe.

Ceasul tace
În zile negre,
Pline de lacrimi amare
Caut altele senine
Te caut pe tine-n zare.

Ceasul tace
Nopţi şi zile
Mănânca cu totul timpul
A pierit acum deodată anul, chiar şi anotimpul..
Eu la tine mă gândesc tot la tine-mi zboară gândul…


6 martie 2015

Căsătoria

 

   Căsătoria este ca şi o casă. Poate să reziste ani şi ani. Nici o furtună să nu o pună la pământ, nici o inundaţie să nu-i surpe zidurile, nici un cutremur să nu-i sfărâme temelia.
Dar pentru ca o casă să fie rezistentă este imperios necesar să fie construită pe un pământ bun, să aibă o fundaţie solidă, să fie utilizate materiale de calitate. Totul să fie construit cu atenţie, cu minuţiozitate. Fiecare detaliu conteză.
   Căsătoria este la fel, doi oameni care se iau de mână şi păşesc pe un drum nou, trebuie să aibă un set de principii comune, să împărtăşească aceliaşi valori, să se respecte, să se susţină, să comunice, să se asculte, să se cunoască, să se dezvăluie celuilat fără teamă că ar putea fi răniţi, să aibă încredere şi credinţă că iubirea lor va dura atâta timp cât muncesc pentru ea, o întreţin cum întreţii o casă. Faci curat, îi speli gemurile, o zugraveşti, nu o laşi să se distrugă. Căsătoria este formată din ingredinte care îi dau gust şi stau la  baza unicităţii ei, dacă aceste ingrediente nu ar exista, căsătoria nu ar avea sens. Iubirea se poate transforma în timp. Poate lua o mulţime de forme, în schimb ingredientele cele mai importante nu pot să lipsească.
   Dragostea dintre doi soţi se transformă, dacă la început este pasională ca o cascadă ce ţâşneşte, apoi e ca o un izvor care îţi iese în cale când eşti mai însetat, devine mai apoi un râu ce curge lin şi te poartă spre experienţe noi care aduc odată cu cunoaşterea şi înţelepciunea şi serenitatea. Râul acesta se varsă într-un final în ocean. Aceasta este forma finală a iubirii veşnice. Este o imensitate de sentimente şi emoţii, o imensitate de bucurii, de cunoştinte, o imensitate de dragoste pură necondiţionată.
Pot exista căsătorii fericite, pot exista case care să reziste mii de ani şi nimic să nu le pună la pământ, dar meritul le revine în cea mai mare măsură constructorilor.

...Dragostea dintre doi soţi poate pe măsură ce trece timpul să se transforme exact ca vinul, să aibă o aromă desăvârşită, sau poate să se strice ca un oţet prost şi să se transforme în venin...

5 martie 2015

În nopţile de iarnă

În nopţile de iarnă
Când lumea îngheţa în casele reci
Noi ne iubeam înfierbântaţi în cămiunul nostru
din beci.

Alţii mai înstăriţi aveau pe masă hrană
Noi îmbucam unul din altul fara teamă.

În nopţile de iarnă
Când nu aveam nici un pocal de vin,
La gura sobei măcar să ne încălzim...
Lipiţi unul de altul ne devoram puţin câte puţin.

Alţii ne invidiau văzând iubirea noastră
Cum în greutăţi şi lipsuri poate să crească, să crească.