În jurul nostru întâlnim atâţia oameni plini de venin. Sunt atât de distruşi de neputinţa lor, neâmplinriile lor,
de viaţa lor din care nu au reuşit să găsească nicio scăpare, nicio portiţă de ieşire.
Poate singura lor scăpare a fost să stea pe marginea altor vieţi. Să observe de
acolo greşeliile pe care le savârşesc alţii, să le dea sfaturi, să râdă, să
lovească, şi asta doar pentru a nu dărâma tot ce au
construit ei atât de greşit, căci atunci ar trebui să reclădească din nou, să o ia de la zero.
Este mult mai simplu să observi
greşeliile altora, este mult mai simplu să critici, decât să faci ceva
constructiv. Realizez faptul că unii oameni nu au capacitatea de a înţelege că există
lucruri mai importante, lucruri care transced materialul, înţeleg că ei sunt
prinşi în lumea profană şi nu pot accede spre lumea sacră. Sunt prea limitaţi,
sunt închişi şi cară în spate bagajele lor murdare de care nu reuşesc să se
debaraseze.
În momentul
în care aceşti oameni limitaţi îşi intersectează drumul lor cu al nostru fac
asta pentru a ne învăţa o lecţie, una foarte importantă pe care numai un om
acru, limitat, închistat poate să ne-o predea. Ei vin la noi şi ne dăruiesc un
măr otrăvit - cum i-a dăruit mama
vitregă Albei ca Zăpăda, pentru că doresc să nu mai existe această lume la care
ei nu pot ajunge. Ştiu că numai aşa realitatea pe care au construit-o ei este
validă, mai are sens, numai scăpând de noi, numai demolând credinţele noastre, realitatea noastră interioară,
credinţele lor au sens, realitatea iluzorie de care se agaţă are sens!
Modul în
care reacţionăm noi în momentul în care intrăm în contact cu astfel de persoane
este total greşit. Nu dorim să ne oprim, să ne tragem sufletul şi să ne însuşim
lecţia pe care ne-o predau. Tot ce facem este să reacţionăm ca nişte feline, să
ne zburlim la ei, să luăm poziţie de luptă, pe când tot ce ar trebui să facem
este să privim, să ascultăm, să primim mărul otrăvit dar să nu muşcăm din el.
Odată ce am muşcat din el şi o parte din ceea ce suntem moare, nu suntem noi cei
care am săvârşit o greşeală, nu suntem noi cei care am comfirmat faptul că
lumea lor are sens şi se poate extinde acaparând lumea noastră?
Maica Tereza spunea : „Unii oameni apar în
viaţa noastră ca o binecuvântare, alţii ca o lecţie”. Haideţi atunci să ne
bucurăm de fiecare binecuvântare şi ne însuşim fiecare lecţie.
