Orașul

       Orașul este și a fost întotdeauna o îmbinare de personaje pestrițe. Un loc în care mulți oameni de la țară își doresc să ajungă, mulți au vise mărețe în legătură cu posibilitățile care ți le pot oferi un oraș, mulți au vise frumoase în legătură cu porțile care ți se pot deschide și te pot purta în locuri minunate unde poți trăi experiențe care să te îmbogățească sufletește sau material.

      Dar și mai mulți văd orașul așa cum este el de fapt. Un loc unde nu există doar oportunități și reușite ci mai degrabă un loc unde își au cuibul monștrii cu chip de om. Peste noapte monștrii s-au dezintegrat din ce în ce mai tare și au absorbit o mulțime de persoane în văgăuna întunecată unde își petrec cea mai mare parte din existență. O văgăună sinistră unde se închină la supremul zeu al succesului și sacrifică orice pot sacrifica pentru a mulțumi zeul capricios căruia i-au ridicat altar.

Și pentru ca urcarea spre grația zeului să fie mai rapidă trebuiesc încălcate toate regulile de bun simț, de bună cuviință. Trebuiesc folosite orice metode pentru a reuși chiar dacă asta înseamnă să-i rănești pe cei din jur, să te folosești de cei din jur, până când într-o zi te trezești - visele tale devin realitate, dar realitatea mai aduce ceva dur și nedorit goliciune și singurătate. Pentru că așa zis prieteni sunt tot niște monștrii fără suflet care urmăresc cu sfințenie aceleași căi care să îi ducă cât mai aproape de mult apreciatul succes.

      Chiar dacă calcă pe cadavre, oamenii vor faimă, avere, respect, într-un cuvânt succes, și se adună ca șerpii în văgăuni din ce în ce mai mari, (în metropole) în care curg râuri de oportunități spre accederea către un lucru sigur: pierzanie.

      Urbea poate fi un vis frumos, pentru necunoscători, dar și un loc unde monștrii își pun măștile pe față de fiecare dată când pășesc pe ușa casei iar zâmbetul sau machiajul ieftin le ascund adevăratele sentimente, renunțări, suferințe.

      O împletire de iluzii și deziluzii plutesc cu fiecare puls al orașului și se sting odată ce pașii te îndreaptă spre trecutul idilic surprins în cărți, viața de la țară și amintiri vechi peste care s-au așezat pânze de păianjeni și praf.

Pictori talentați

Fiecare dintre noi poate fi un pictor extrem de talentat. Asta când vine vorba de aşternerea pe pânză a propriei noastre vieţi. Putem obţine un tablou cu adevărat unic, spectaculos doar dacă luăm pensula în mână şi ne lasăm purtaţi de inspiraţia noastră pentru a creea ceva original, nu o copie. Să nu ţinem seama de stilurile deja consacrate, să ne abatem de la regulile rigide, să creăm altele noi dacă e nevoie.

Tabloul nostru ar putea să fie aşa cum ne dorim, să uităm că există destin, soarta nu are de-a face cu ce putem  face noi din viața noastră.

Important e să luăm o pânză, să o așezăm pe șevalet, să închidem ochii și să ne îndreptăm gândul spre viitor. Să nu ne fie frică să visăm. Visele să ne fie îndrăzneţe, magnifice, imposibile. Să îndrăznim să vrem imposibilul, şi să nu ne oprim până nu devine posibil. Să muncim până ce  visele, speranțele, așteptările noastre vor da naştere unui stil aparte, unui tablou unic, magnific.  Tabloul poate fi unul abstract, dar trebuie să conțină culori nemavăzute, ingrediente şi condimente speciale căci viața noastră este total diferită de a celorlalți. 

Opera noastră de artă trebuie să ne reprezinte, să exprime ceea ce simţim, ceea ce suntem, ceea ce ne dorim, să fie un pionier, un punct de plecare pentru cei care vor veni. Un punct care va însemna că dacă ai curaj  poţi să-ţi schimbi viaţa, că poţi să o construieşti cum doreşti, tu eşti arhitectul ei.

Amestecați culorile și puneți pe pânză propria viață, căci fiecare viață este unică și e o operă de artă neprețuită.