La vita e bella

    Un film de-a dreptul fenomenal în regia lui Roberto Benigni.
Viața este frumoasă dacă o faci tu să fie frumoasă indiferent prin ce situații îngrozitoare treci. Tot ce contează este să-ți folosești imaginația, să jonglezi puţin cu problemele, aruncate în aer nu mai par atât de titanice, de ameninţătoare.
Guido își folosește mereu imaginația pentru a face ca viața să fie mai spectaculoasă, așa o cucerește și pe Dora care devine nevasta lui. Dora este o superbă profesoară în ochii lui însă este o veritabilă prințesă. Dar regatul lor este zguduit de epurarea etnică.
 Partea masculină a familiei este deportată în lagăr, iar Dora solicită să fie deportată și ea pentru a fi alături de prinții ei la bine și la rău.
Încă odată Guido (Roberto Benigni) își folosește imaginația și îl provoacă și pe fiul lui Giosue (Giorgio Catarini) să facă și el la fel, după ce ajung în lagăr. Singurul lucru care crede Guido că l-ar proteja pe Giosue de cunoaștere crudă a realității, de atrocitățile care se comit în jurul său este să trăiască într-o lume paralelă cu cea reală și îl provoacă să participe la un joc pe care dacă îl va câștiga se va alege cu un premiu colosal. Va câștiga un tanc.(Giosue era pasionat de tancuri).
 Sentimentul de iubire și protecție pe care îl are tatăl pentru fiul său te mișcă profund. Roberto Benigni este un "Grande Maestro" realizând așa un film excepțional ce este artă curată.
Filmul este unul dintre cele mai bune filme pe care l-am văzut și a câștigat o serie de premii prestigioase. Merită vizionat!

Odă punctului

         Prima lecție despre scris am primit-o de la tata. Este un mare poet român. Nepublicat.

       Am încercat să scriu poezii pe la 7, 8 ani. Atunci tata mi-a zis că am foarte multe lacune, că nu este suficient talentul, trebuie să muncesc foarte mult, trebuie să devorez carte după carte, pentru a cunoaşte cât mai multe cuvinte cu ajutorul cărora să mă pot exprima, un vocabular voluminos nu mă va ţine încorsetată ci va permite versurilor să curgă lin pe foaia de hârtie. 

Eu am privit discursul lui ca pe o fabulă inutilă.

         De ce ar fi necesar să citești mult dacă ești talentat? Prea multă muncă...

        - O lume întreagă ți se va deschide dacă vei citi o carte. Citind vei începe să înveți să utilizezi cuvinte, expresii noi, abia atunci o să poți să scrii cu adevărat, poți să scrii despre orice chiar și despre punct.

        Am închis ochii și am vizualizat punctul. Ce a-și putea să scriu despre pata minusculă rotundă?

       Cum să pot scrie ceva despre punct? Se poate țese o poveste, o nuvelă în jurul punctului?

       În proză, poezie sau viață punctul are același sens. Șansa unui nou început. Punctul este renaștere, viață nouă, sens, fără punct ar exista o mică anarhie pe coala de hârtie, o revoluție a cuvintelor, totul ar fi un non sens, ar fi lipsit de echilibru, structură.

Punctul este fundația textului peste care se poate clădi arta.

        În viaţă când ai puterea să pui punct, să închei socotelile cu trecutul începi să te îmbarchezi spre o nouă destinaţie  care înseamnă regăsire, redefinire. Punctul este esenţial, vital pentru a înflori, chiar dacă după el deseori urmează propoziţii nu tocmai drăguţe. Pot urma fraze lungi de căutări, de agonie, de regrete, de suferinţă. Pot urma capitole în care nimic nu se leagă, nu are înţeles. Pot să apară multe spaţii goale. Cu timpul propoziţiile încep să prindă contur, formă, înţeles. După multe pagini de căutări, după multe puncte de suspensie totul începe să prindă formă, să aibă sens, să capete valoare.

        Trebuie să-i dedicăm o odă punctului, să recunoaştem că fără ajutorul punctului nu am fi avut niciodată puterea să ne ridicăm, să o luăm de la căpăt, să mergem înainte și să lăsăm în urmă trecutul.

La delicatesse(2011)

Audrey Tautou face un rol excepțional în comedia romantică La delicatesse în regia lui David Foenkinos și Stephane Foenkinos.

După moartea sufletului ei pereche, văduva Natalie(Audrey) ridică o fortăreață în jurul ei și nu permite nici unui bărbat să ajungă la ea. Doliul îl poartă ani de zile până în momentul în care cineva reușește să găsească o mică crăpătură prin care își face loc în viața lui Natalie.

Candidatul la postul de viitor partener al tinerei este un personaj destul de ciudat, un suedez înalt, solid, stângaci.

Colegul ei Markus (Francois Damiens), nu o mai poate lăsa să scape din viața lui pe Natalie după ce are parte de un sărut magic care îl face să viseze la o posibilă idilă.

De la sărut și până la eliberarea și vindecarea lui Natalie de trecut și renașterea ei este doar un pas.

Filmul este construit atât de simplu, două personaje absolut normale ce au o slujbă comună, dar cred că tocmai aceste liniile simple de construcție l-au ridicat la rangul de film de artă. Fără îndoială că merită savurat alături de partener într-o seară romantică pentru că este o odă închinată iubirii și vieții pe care trebuie să o celebrăm în fiecare zi.

Pictori talentați

Fiecare dintre noi poate fi un pictor extrem de talentat. Asta când vine vorba de aşternerea pe pânză a propriei noastre vieţi. Putem obţine un tablou cu adevărat unic, spectaculos doar dacă luăm pensula în mână şi ne lasăm purtaţi de inspiraţia noastră pentru a creea ceva original, nu o copie. Să nu ţinem seama de stilurile deja consacrate, să ne abatem de la regulile rigide, să creăm altele noi dacă e nevoie.

Tabloul nostru ar putea să fie aşa cum ne dorim, să uităm că există destin, soarta nu are de-a face cu ce putem  face noi din viața noastră.

Important e să luăm o pânză, să o așezăm pe șevalet, să închidem ochii și să ne îndreptăm gândul spre viitor. Să nu ne fie frică să visăm. Visele să ne fie îndrăzneţe, magnifice, imposibile. Să îndrăznim să vrem imposibilul, şi să nu ne oprim până nu devine posibil. Să muncim până ce  visele, speranțele, așteptările noastre vor da naştere unui stil aparte, unui tablou unic, magnific.  Tabloul poate fi unul abstract, dar trebuie să conțină culori nemavăzute, ingrediente şi condimente speciale căci viața noastră este total diferită de a celorlalți. 

Opera noastră de artă trebuie să ne reprezinte, să exprime ceea ce simţim, ceea ce suntem, ceea ce ne dorim, să fie un pionier, un punct de plecare pentru cei care vor veni. Un punct care va însemna că dacă ai curaj  poţi să-ţi schimbi viaţa, că poţi să o construieşti cum doreşti, tu eşti arhitectul ei.

Amestecați culorile și puneți pe pânză propria viață, căci fiecare viață este unică și e o operă de artă neprețuită.