Pictori talentați

Fiecare dintre noi poate fi un pictor extrem de talentat. Asta când vine vorba de aşternerea pe pânză a propriei noastre vieţi. Putem obţine un tablou cu adevărat unic, spectaculos doar dacă luăm pensula în mână şi ne lasăm purtaţi de inspiraţia noastră pentru a creea ceva original, nu o copie. Să nu ţinem seama de stilurile deja consacrate, să ne abatem de la regulile rigide, să creăm altele noi dacă e nevoie.

Tabloul nostru ar putea să fie aşa cum ne dorim, să uităm că există destin, soarta nu are de-a face cu ce putem  face noi din viața noastră.

Important e să luăm o pânză, să o așezăm pe șevalet, să închidem ochii și să ne îndreptăm gândul spre viitor. Să nu ne fie frică să visăm. Visele să ne fie îndrăzneţe, magnifice, imposibile. Să îndrăznim să vrem imposibilul, şi să nu ne oprim până nu devine posibil. Să muncim până ce  visele, speranțele, așteptările noastre vor da naştere unui stil aparte, unui tablou unic, magnific.  Tabloul poate fi unul abstract, dar trebuie să conțină culori nemavăzute, ingrediente şi condimente speciale căci viața noastră este total diferită de a celorlalți. 

Opera noastră de artă trebuie să ne reprezinte, să exprime ceea ce simţim, ceea ce suntem, ceea ce ne dorim, să fie un pionier, un punct de plecare pentru cei care vor veni. Un punct care va însemna că dacă ai curaj  poţi să-ţi schimbi viaţa, că poţi să o construieşti cum doreşti, tu eşti arhitectul ei.

Amestecați culorile și puneți pe pânză propria viață, căci fiecare viață este unică și e o operă de artă neprețuită.

Dragostea este îndelung răbdătoare

Se pot spune multe despre dragoste.

Pot scrie romane întregi scriitori iluștri, dar pot poeții/scriitorii talentați exprima în câteva versuri/pagini ceea ce Sfântul Apostol Pavel spune atât de divin despre dragoste și puterea, importanța, bunătatea ei în Epistola întâi către Corinteni.

Capitolul 13

1. Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
2. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta; chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4. Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
5. nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
6. nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
7. acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.
9. Caci cunoastem in parte si prorocim in parte;
10. dar, cand va veni ce este desavarsit, acest "in parte" se va sfarsi.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12. Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
13. Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Timpul stă pe loc

Viața se scurge câteodată atât de încet, cel puțin pentru mine. Timpul stă pe loc, de parcă s-a blocat în clepsidră nisipul.

Atunci stau și eu pe loc și observ lumea ce mă înconjoară.

Toți se mișcă atât de repede, haotic. Oamenii par a fi niște avioane. Aterizează zilnic în diverse locuri și apoi se întorc acasă.

Pentru ei timpul pare insuficient. Sunt mereu în întârziere, sunt mereu în criză de timp. Au nevoie de mai multe ceasuri, să realizeze mai multe, să facă ceva măreț. Să devină cineva.

 Eu am timp. Eu sunt cineva. Nu am nevoie de lucruri materiale, titluri să dovedească asta.

Am timp să nu fac nimic, am timp să observ cum crește iarba, buruienile pe parcela din fața blocului meu. Zi de zi e tot mai mare.

Iarba crește repede și acoperă mizeriile pe care le-au aruncat oamenii grăbiți.

Așa e viața, aduni experiență, clipe speciale, păcate și multe mizerii...

Toți au mizerii. Unii le ascund. Alții le lasă la vedere. Orice variantă aleg mizeria iese la suprafață, va fi văzută de ceilalți oameni.

Azi iarba a fost tăiată. Mizeriile au răsărit ca ciupercile după ploaie.

Când mă uit la gunoaiele astea parcă văd și oamenii care le-au aruncat. Goi, lipsiți de substanță, doar o carcasă, superficiali, gălăgioși, grosolani.

Se cred liberi, cred că pot să se exprime fără restricții, doar și-au câștigat acest drept în 1989. Asta înseamnă democrație, libertate. Mult zgomot, mișcare, acțiune. Totul se mișcă, totul se schimbă.

Oamenii sunt mai plini de ei, dar mai goi în interior, mai puțin empatici, mai ușor manipulabili.

Poporul și-a câștigat libertatea, are puterea, poate vorbi, își poate face auzită vocea.

Fiecare poate gândi liber, propune, cere.

În momentul în care îi privesc mi se pare că seamănă cu niște saltimbanci.

E ca și cum o persoană ar țipa la un surd. Oricum surdul nu-l aude.

Și pentru că observă că în fața lui stă un om căruia i se mișcă buzele, surdul îi răspunde cu niște gesturi. Gesturi care îl face pe cel care a țipat să danseze hipnotizat pe „piesa” pe care i-o pune surdul.Foarte ușor de manipulat.

Un adevărat puppet show. Asta e democrația.

Pentru asta nu au timp oamenii și au nevoie de mai mult.

Au nevoie de timp să facă mai mulți bani, să-și construiască case mai mari, să-și cumpere haine mai scumpe, să se cațere pe poziții mai înalte.

Sunt în stare să facă orice ca să urce cât mai sus. Ar călca chiar pe cadavre. Ar face oricâtă mizerie e nevoie doar să fie cineva, să ajungă undeva. Să se alinieze la cerințele societății. Dacă li se cere să sară întreabă how high? 

Nu există un tâlc în povestea asta, o morală, cel puțin pentru cea mai mare parte a oamenilor, pur și simplu ei nu o văd. Mizeria o ascund sub preș, conștiința au ucis-o demult.

Tot ce au, tot ce îi reprezintă sunt ochii care strălucesc la văzul banilor, obiectelor, funcțiilor. 

Au devenit dependenți de o iluzie, de grandoare. Toate acestea sunt baloane de săpun ce se sparg...și cu ce rămâi? Cu gunoi, mizerii de care încerci să te debarasezi într-un mod atât de rudimentar, ca un om a peșterii, un om care nu a evoluat.

...Eu am timp, la mine acasă timpul stă pe loc.

Mă trezesc dimineața și privesc o altă cursă.Pe locuri, fiți gata, startttttttttttttt.Cursa a început.

Cine va ajunge primul, dar ultimul?Cine va avea cele mai mari satisfacții?

Cine va avea cel mai puțin gunoi, cele mai puține mizerii de acoperit?

Pentru mine timpul stă în loc câteodată și am vreme să mă amuz...oamenii nu au înțeles nimic din viața asta!

Cele 10 porunci

Am citit cartea „Viața pe un peron” a marelui scriitor Octavian Paler și am rumegat mult timp cele 10 porunci în viziunea sa.

Prima porunca : Sa astepti oricat

Cea de a 2 a porunca : Sa astepti orice

Cea de a 3 a porunca : Sa nu-ti amintesti in schimb orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.

Cea de a 4 a porunca : Sa nu numeri zilele.

Cea de a 5 a porunca : Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.

Cea de a 6 a porunca : Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.

Cea de a 7 a porunca : Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.

Cea de a 8 a porunca : Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri, neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.

Cea de a 9 a porunca : Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.

Cea de a 10 a porunca : Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

Dacă ai alcătui și tu 10 porunci cum ar suna ele?

Viața ca o luptă

Viața e o continuă luptă. Viața e un adevărat război.

Condițiile unde se desfășoară războiul sunt groaznice, teribile, deprimante, de multe ori, dar trebuie să avansezi, să lupți fără oprire chiar dacă nu ai mâncat, chiar dacă nu ai dormit, chiar dacă hainele și bocancii îți sunt rupți. Nu poți să te oprești! Nu poți să încetezi în a crede în acel ceva pentru care ai jurat să te bați, dar mai presus de orice nu poți capitula!

Fie că ești luat prizonier, torturat, înjosit - trebuie să lupți!

Inamicii au doar corpul tău, nu și sufletul, nu și inima, nu și creierul tău. În momentul în care ești înconjurat trebuie să tragi. Chiar dacă ești unul iar ei sunt mai mulți, zeci, sute, mii...’’mitraliera’’ ta e cel mai bun prieten. Trage înainte să fi atacat, iar dacă nu mai ai gloanțe, o poți folosi pe post de toiag, de sabie, dar nu abandona, nu te da bătut!

Abandonul, fuga, lașitatea te descalifică și chiar dacă ai scăpat, dacă supraviețuiești nu înseamnă că ai câștigat ci înseamnă că ai pierdut.

Ți-ai pierdut onoarea, demnitatea, cinstea, credința și mai presus de orice ți-ai spulberat visul, crezul, scopul.

Visul de a ieși cu capul în sus din acest război, visul de a fi erou în ochii tăi și a celor dragi.

Așa că mergi mai departe, cară toate bagajele, rănile, cicatricile, durerile. Când totul se va sfârși vei simți, iar dacă crezi că dușmanii tăi au învins și tu ai pierdut mai gândește-te odată. Ai luptat până la capăt, nu ai uitat de valorile tale, nu te-ai mulțumit cu puțin, ți-ai testat limitele și capacitățile până la extrem și peste, ai depășit momente de frică, panică, depresie. Ai găsit soluții să ieși din ambuscade, capcane, curse. Nu ai cedat niciodată, nu te-ai vândut pentru nimic. Integritatea ta nu are preț.

Ai trecut peste toate astea, și peste altele și mai îngrozitoare. Ai văzut atâtea victime distruse de viață într-o secundă și cu lacrimi în ochi ai mers mai departe. Nu înseamnă că nu ți-a fost frică, dar ai găsit un strop de curaj și ai luptat până la capăt cu ultimele puteri și asta înseamnă că ești câștigător.

Acum ajuns pe linia de sosire, îți dai seama că ai pierdut o mulțime de lucruri, dar ai câștigat o nouă viață. Tu ești altfel, ești cu totul alt om, mai puternic, mai stăpân pe tine, chiar ai testat faptul că ceea ce nu te ucide te face mai puternic.

Viața are altă savoare, ai reconstruit-o.

Tu ai altă valoare, ai câștigat experiență, respect, admirație.

Pentru că până în ultimul moment ai luptat pentru crezul tău, pentru destinul tău, pentru familia ta. Ești un erou.

Nu trebuie niciodată să încetați să visați și să luptați pentru ca visele voastre să devină reale. Mulți vă vor pune piedici, dar nimic nu trebuie să vă oprească!

Gratis

Cele mai importante lucruri, stări, trăiri, sentimente din lumea aceasta nu sunt de vânzare.
Fericirea nu e de vânzare.

Iubirea nu e de vânzare.

Pacea interioara nu e de vânzare.

Cu toate că cele mai importante lucruri, sentimente din această viață sunt gratis, oamenii aleg să le cumpere pe cele mai puțin importante cu speranța că aceste lucruri le vor aduce fericire, împlinire, îndestulare, aceste lucruri îi vor urca pe o altă scară socială, le vor aduce respectul și considerația celorlalți oameni. Prin urmare oamenii muncesc și agonisesc bani, lucruri materiale pentru a fi fericiți. Muncesc ca să cumpere ceva care nu durează în  timp. 

În momentul achiziției lucrului (fie că este o casă, o mașină, un televizor etc) simt o satisfacție, o fericire, o mulțumire care durează câteva zile, săptămâni, apoi ca un dependent de droguri omul caută o altă jucărie care să-i producă o euforie măcar câteva ore. 

În ajunul morții sale omul se întreabă pentru ce a trăit? Se întreabă ce e viața…își dă seama că a trăit degeaba.

Așa cum scria La Bruyere în „Caracterele “: “Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea: El nu simte când se naşte, suferă că trebuie să moară şi uită să trăiască”.

Muncă, efort, sacrificii asta e rezumatul unei vieți de om; și totul  pentru a cumpăra ceva efemer, ceva care se deteriorează, nu este durabil, nu poate să-ți dăruiască un echilibru, iubire, respect, recunoștință. Lucrurile se perimează, se demodează și e nevoie să-ți achiziționezi altele.

Devii astfel sclavul obiectelor, senzațiilor pe care ți le oferă obiectele, implicit devi dependent de bani(niște hârtii), care să-ți ofere lucruri(niște obiecte neânsuflețite), care să-ți aducă o falsă satisfacție, împlinire, fericire.

Viața trece și te trezești bătrân și te întrebi pentru ce ai muncit? Sau mai bine zis pentru cine? ....pentru niște corporații...să-i îmbogătești pe alții și să îți sărăcești sufletul, să devii o ființă goală, o carcasă fără sentimente, trăiri, emoții.

Oricum oamenii cumpără ceva efemer, ceva care durează câteva secunde pe lângă o eternitate. Cumpără o bucățică de strălucire pe pământ. Nisip confundat cu aur.

Puțini oameni înțeleg că de fapt lucrurile cele mai importante, cele care te fac fericit sunt gratis.

Să arunce primul cu piatra

     

Am ajuns la concluzia că mulţi oamenii nu știu să iubească cu adevărat. Realmente nu au capacitatea să îi iubească pe cei de lângă ei așa cum au ei nevoie, nu au capacitatea să-i înțeleagă, accepte, respecte.

În esența lor oamenii sunt buni dar după ce au dat piept cu viaţa care le-a provocat răni ce nu s-au cicatrizat, odată cu trecerea timpului au devenit răi, tendențiosi, subiectivi, egoiști. Interpretează orice cuvânt, propoziție, orice rid, cută, mimică. 
Avem tendința să judecăm aspru, crud orice spune sau face cineva. Le punem viața întreagă sub lupă pentru a vedea mai bine toate eșecurile, defectele, greșelile, păcatele lor.

     De ce nu ne uităm într-o zi cu atenție în oglindă să ne observăm pe noi, să ne studiem, să ne judecăm cum îi judecăm și pe ceilalți. Să ne observăm fiecare gest, rid, mimică, să vedem fiecare greșeală, fiecare păcat, răutate pe care am săvârșit-o. Vom observa atunci că nici noi nu suntem perfecți. Nimeni nu e perfect! Nimeni nu e fără pată, fără păcate.

     Ar trebui să ne oprim cu această atitudine ostilă, distrugătoare, ar trebui să nu-i mai judecăm pe ceilalți, să nu-i mai crucificăm de fiecare dată când greșesc, căci toți greșim, este uman.

     Prin urmare nu cred că are nimeni dreptul să emită judecăți, doar dacă e fără pată : „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra”.

        Schimbarea se poate produce, putem să ne scuturăm de răutate, rănile ni se pot cicatriza dacă ne iertăm pe noi şi pe ceilalţi, dacă ne înţelegem, ne cunoaştem, dacă încercăm să-i înţelegem, cunoaştem şi respectăm şi pe cei din jurul nostru. Trebuie însă să ne uităm lung în oglindă și ne corectăm pe noi, să ne corectăm modul de a gândi, de a acționa, modul de a fi.

Putem învăța să ascultăm, să vedem lucrurile bune din fiecare, cu condiția să ne deschidem sufletul, să fim cu adevărat creștini chiar dacă asta ne face câteodată să părem vulnerabili.

Trebuie să facem o schimbare. Să învățăm să iubim, să iertam, să dăruim.

                                         Michael Jackson-Man in the mirror